Pentru a avea succes contează enorm abilitatea de a vă remarca și de a vă demonstra valoarea în mulțime. Cartea „Cum să devii remarcabil” de Dale Carnegie vă poate ajuta să deveniți nu doar o persoană remarcabilă ci și una de succes.

Am ales să fac recenzia acestei cărți, deoarece este o carte bine formată și structurată astfel încât ceea ce este scris poate fi aplicat cu ușurință în relațiile cu cei din jur sau în domeniul de activitate. „Atunci când veți putea răspunde din adâncul inimii: „Sunt persoana care sper și vreau să fiu”, veți atinge scopul care face obiectul acestei cărți”.

Autorul acestei cărți este Dale Carnegie, considerat unul din cei mai mari autori de literatură motivațională al secolului al XX-lea. Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca unul din cei 25 francezi de top de înaltă performanță, Carnegie a elaborat cursuri disponibile în peste 25 de limbi în SUA și în peste 80 de țări. Autorul este cunoscut pentru remarcabilele cărți din literatura motivațională dar și din categoria dezvoltare personală precum sunt: „Cum să vorbim în public”, „Secretele succesului”, „Lasă grijile, începe să trăiești” și altele.

Tradusă din limba engleză de Ruxandra Ștefan Munteanu, București, 2018 această carte face parte din colecția de cărți publicate la Curtea Veche Publishing.

„Cum să devii remarcabil”, m-a remarcat prin faptul că are la bază ideile lui Dale Carnegie despre ce înseamnă să manifești o conduită remarcabilă și exemple ce demonstrează o conduită remarcabilă  în toate aspectele vieții și viceversa. Împărțită în 18 capitole, fiecare capitol vine cu o lecție ce ajută cititorul să descopere și să învețe cum își poate gestiona abilitățile și cum să-și împlinească scopurile personale și profesionale.

De exemplu în capitolul 5, am descoperit că ascultarea este abilitatea cheie pe care trebuie să o posede fiecare om. „Dintre toate abilitățile de comunicare, ascultarea eficientă este esențială în relațiile cu ceilalți. Din păcate, majoritatea oamenilor nu ascultă cu atenție. Rămân doar tăcuți până când le vine rândul să vorbească”.

Lecturând acest capitol nu am aflat doar cum putem asculta corect și activ dar și ce este ascultarea „vagă”, ascultarea minimală, empatică, optimă dar și de ce oamenii recurg la faptul de a asculta doar când este vorba de ei. „Există mai multe instrumente și tehnici  pentru o ascultare activă și eficientă.

  1. Faceți din ascultare o alegere conștientă, nu un reflex pasiv.
  2.  Da-ți deoparte așteptările dumneavoastră.
  3. Pune-ți întrebări.
  4. Mențineți contactul vizual.
  5. Fiți atent…și continuați să fiți atent.

„Ascultați nu judecați. Dacă nu veți fi critic, oamenii vor fi dispuși să comunice deschis. Și dacă nu vorbesc sincer, ar putea la fel de bine să nu vorbească deloc”

O altă lecție pe care am însușit-o din această carte este cea din capitolul 10 care învață cititorul pas cu pas cum să evite dar și să gestioneze stresul. „Gestionarea stresului necesită tărie și judecată matură”. Doar lecturând această carte poți afla care sunt tehnicile de reducere a stresului, cum poți crește încrederea unei echipe, cum să-ți păstrezi empatia față de toată lume dar și cum să te bucuri de reușită și să rămâi mereu productiv.

Laura Klemme spunea: „Am reținut zece idei importante din programul lui Dale Carnegie Training. Două dintre ele: o persoană remarcabilă își asumă responsabilitatea în măsura 100% și are o conduită de mare clasă mai ales pentru că elaborează mereu orice problemă ca pe o  oportunitate”.

„Informațiile sunt prezentate în așa fel încât să poată fi puse ușor în aplicare în viața cotidiană, indiferent de împrejurări. Sunt descrise atât abilitățile necesare rezilienței cât și metodele pentru a vi le însuși” scrie HealtcareCollaboration.com.

Recomand cu încredere cartea „Cum să devii remarcabil” pentru lecțiile și tehnicile  pe care le puteți învăța din această carte, nu doar cum să deveniți remarcabili ci și cum să dobândiți o influență asupra celor din jur. Toate aceste sfaturi și tehnici sunt contemplate cu exemple ce demonstrează încă o dată că totul este posibil când există dorință și responsabilitate. 

Ușor de citit dar și de găsi, această carte poate fi procurată la un preț accesibil de pe elefant.md.

„Dacă aveți o problemă care vă îngrijorează, faceți trei lucruri. Mai întâi, întrebați-vă:„Ce se poate întâmpla cel mai rău?” Apoi, pregătiți-vă să acceptați acel rezultat dacă n-aveți încotro. În al treilea rând, acționați cu calm pentru a îndepărta răul”.

Autoare: Nadia Mihuță