„Jurassic Park” denumit mai târziu și „Jurassic World”, reprezintă o serie americană de filme science-fiction, care se centrează pe încercare de a crea un parc tematic cu dinozauri clonați genetic.

Totul a început în 1990, când cei de la companiile de producție, Universal Pictures și Amblin Entertainment, au cumpărat drepturile pentru romanul lui Michael Crichton „Jurassic Park” înainte de a fi publicat. Trei ani mai târziu, în 1993 apare primul film „Jurassic Park” care a fost un succes.

Până în prezent există cinci filme, iar în data de 10 iunie 2022 va fi lansat și cel de-al șaselea film al francizei.

Povestea primului film este despre cum John Hammond a reușit să cloneze dinozauri și să creeze un parc tematic situat pe Isla Nublar. Pentru a putea deschide parcul acesta avea nevoie de aprobarea unor specialiști, de aceea i-a chemat pe insulă pentru a vedea atracțiile parcului. Totuși, programatorul principal Dennis Nedry, în încercarea de a fura mostre de embrioni de dinozaur pentru a le vinde, a oprit curentul electric al parcului, astfel oprind și încuietorile cuștilor. Dinozaurii au ajuns liberi, iar oamenii sunt forțați să găsească o modalitate de a reporni curentul și de a scăpa cu viață de pe insulă.

Pentru unii povestea filmului ar părea destul de neinteresantă, dar filmul uimește prin amestecul și diversitatea tematică, atât despre marile conglomerate care nu se gândesc decât la bani, cât și la cei de pe insulă care se luptă pentru viața lor. Întreaga franciză are parte de efecte vizuale la cel mai înalt nivel, cât și de o poveste care este conturată extrem de bine. Totul începe destul de ușor și treptat telespectatorul este purtat într-un roller coaster de emoții.

Regizorul Steven Spielberg l-a citat pe Godzilla ca fiind sursa de inspirație pentru film, în special „Godzilla, Regele Monștrilor!” (1956), pe care a crescut urmărindu-l. În timpul producției, Spielberg l-a descris pe Godzilla drept „cel mai magistral dintre toate filmele cu dinozauri, deoarece te-a făcut să crezi că se întâmplă cu adevărat”.

 

Pot menționa cu certitudine că la succesul filmului a contribui și distribuția, care a conturat și mai bine imaginea acestuia, actorii Richard Attenborough, Sam Neill, Laura Dern și Jeff Goldblum, au făcut o treabă excelentă privind reprezentarea personajelor acestora.

După o pauză de câțiva ani, seria de filme a revenit în 2015 sub denumirea de „Jurassic World”, care a pornit cu o încredere imensă datorită coerenței sale remarcabile cu filmul original.

Acest film prezintă un nou parc, Jurassic World, construit pe rămășițele parcului original de pe Isla Nublar. Parcul deja era deschis publicului și se pregătea să scoată o nouă atracție, mai exact o nouă specie de dinozaur. Ce nu știau creatorii acestuia era că acesta era mult mai inteligent decât celelalte specii și a reușit să evadeze, declanșând o reacție în lanț care îi determină pe ceilalți dinozauri să fugă. În parc s-a creat un haos total din cauza numărului masiv de vizitatori, iar cei de la conducere trebuiau să găsească o soluție pentru a salva cât mai mulți oameni.

Filmul ne-a prezentat o serie de momente senzaționale și reușit să trezească nostalgia filmelor precedente. Acesta a surprins, fără îndoială, măreția prezentată de către dinozauri reînviați și a reușit să îi învăluie în adevărata lor splendoare.

Acum urmează lansarea filmului „Jurassic World: Dominion”, care reprezintă continuarea celui de-al doilea film „Jurassic World: Fallen Kingdom” și al șaselea film din seria „Jurassic Park”. Povestea acestui film se concentrează asupra evenimentelor ce se petrec la patru ani distanță, după ce Isla Nublar a fost distrusă, iar dinozaurii trăind printre oameni.

În acest film vor apărea și actorii Sam Neill, Laura Dern și Jeff Goldblum, care își vor repeta rolurile din filmele originale Jurassic Park din 1993, în timp ce Chris Pratt și Bryce Dallas Howard se vor întoarce după finalul șocant al lui Fallen Kingdom din 2018.

Franciza „Jurassic Park” va rămâne una dintre cea mai remarcabilă și cunoscută din cinematografie, dar și iubită de către public.

Autoare: Valeria Cotorobai, studentă în anul II, USM, FJȘC