Cartea în limba română conține 192 de pagini, a fost publicată în 2019 de către Editura Litera și se încadrează în categoria Dezvoltare Spirituală, iar în limba engleză a apărut în anul 2017, la data de 11 iulie, tipărită de către Osho Media International și s-a clasat în top 100 cele mai vândute cărți ale anului.
V-ați întrebat vreodată cum funcționează mintea umană? Prin intermediul cărții sale, autorul transmite că meditația nu este un exercițiu religios, ci o metodă științifică pentru a percepe ce este mintea și cum aceasta funcționează. Așa cum spunea el, începând cu multe decenii în urmă, omenirea este afectată de o nebunie profundă și fundamentală, astfel cu fiecare apariție a unei noi generații de copii, o inițiem în acea nebunie, iar acum lucrurile devin din ce în ce mai evidente.
„S-a născut vreodată în voi un singur gând, sau toate gândurile voastre sunt luate din exterior?” În cartea Mintea independentă, veți regăsi o mulțime de întrebări provocatoare care vă vor chema la o cercetare psihologică. Veți fi uimiți de câte lucruri facem doar din obișnuință și veți afla cum puteți adopta un mod de gândire individual. Cartea demonstrează că este posibil să înțelegem chiar și cele mai profunde subiecte, noi fiind ghidul propriu al minții.
Ceea ce cunoaștem noi drept viață, e doar o oportunitate, e doar o posibilitate. Deseori ne lăsăm hipnotizați de ideea că ne cunoaștem în totalitate și anume cum credem la moment, aceasta e cea mai corectă formulă. Noi alegem să ne limităm, noi ne creăm limite și bariere invizibile. În carte este reprezentat acest fenomen și totodată sunt expuse argumentele conform cărora noi oamenii alegem să trăim. „Dacă cineva se gândește că întunericul e la lumină, nu va pleca în căutarea luminii. Dacă cineva se gândește că moartea e viață, va fi privat de viață.” Osho pledează în această carte pentru ceea ce el numește o minte independentă, o gândire independentă și ne provoacă să ne punem la îndoială credința că suntem deja minți independente.
Fragmentul meu preferat din această operă, începe la pagina 12. Vorba este despre un împărat din Damasc care a visat într-o noapte că stă sub un copac cu calul lui. În acest timp, de el s-a apropiat o umbră, șoptindu-i că de fapt, nu este nimeni alta decât Moartea. Dimineața, acesta s-a trezit, însă frica visului l-a copleșit. A căutat în împărăția sa cei mai faimoși astrologi pentru a afla semnificația visului. Singura explicație pe care aceștia le-a putut-o oferi, era să-și caute cel mai rapid cal pentru a fugi cât mai departe de Moarte. Mintea împăratului era cât se poate de limitată, iar altă soluție nu vedea. După ce a hoinărit și a alergat cât mai departe posibil de palat, acesta așezându-se din nou lângă un copac, vede acea umbră întunecată din visul său precedent. „Mi-am făcut foarte mari griji gândindu-mă dacă ai să poți ajunge atât de departe, căci acesta este locul în care ți-a fost sortit să mori. Mă întrebam cum ar fi posibil ca să străbați o distanță atât de mare, dar calul tău a fost tare iute, iar tu ai călărit foarte bine. Ai sosit exact la momentul potrivit.” Autorul constată morala acestei întâmplări în ideea că oricât de departe nu te-ai strădui să fugi, moartea va sosi la locul și în ziua care trebuie.
Cuprinsul cărții include 6 capitole:
# Descoperirea vieții;
# Gânduri împrumutate prin picătură;
# Doctrina și credința împiedică libertatea;
# Răspunsurile vin prin conștiință;
# Starea gândirii: centrul tău, ființa ta, sufletul tău;
# Religie: Înțelegerea vieții.
Noi suntem stăpânii minții noastre, noi decidem dacă evoluăm sau regresăm. Atât timp cât ne vom limita, nu vom cunoaște niciodată adevărul. Nimeni altcineva în afară de noi, nu poate decide dacă ne oferim libertatea de a trăi o viață independentă, conștient și cu încredere în propria experiență sau nu. Dacă mintea este dependentă, nu va putea cunoaște altceva decât propriul corp. „Un om care gândește, nu împrumută, lui îi place să aibă gânduri proaspete, ale lui” – Osho.
Autoare: Biatricia Turculeț, studentă în anul III la USM, FJȘC
COMENTARII