„TOC-TOC, bună seara!”, astea sunt cuvintele cu care începe noul spectacol „marca” Geneza Art. Și dacă în ultimul timp spectatorii teatrului au fost surprinși cu spectacole dramatice de calibru, de data aceasta, regizoarea Daniela Burlaca, a măiestrit o comedie inteligentă, selectând cu prudență nuanțele delicate de umor, după Laurent Baffie.

Noi deseori suntem sensibili în fața lumii în care trăim, dar în primul rând, suntem vulnerabili în fața propriilor noastre frici cu care ne confruntăm de fiecare dată când creierul nostru se programează involuntar la niște deprinderi care prin urmare ne transformă în intruși, pe care societatea îi sortează punându-i sub semnul unei infamii. „TOC” – tulburare obsesiv-compulsivă, este de fapt o tulburare psiho-afectivă determinată de anxietate, gânduri greu manevrabile și receptivitatea unuia și aceluiași lucru, iar oamenii care se confruntă cu această tulburare, de cele mai multe ori devin prizonierii ei, dar și cei care mereu absentează de la „petrecerea” societății.

Foto: Victoria Tihonova

Este un spectacol despre mine, despre tine, despre noi toți. Încearcă să-ți imaginezi de câte ori te-ai întors acasă ca să vezi dacă ai închis apa, sau dacă ai deconectat fierul de călcat, sau mai simplu, de câte ori ai încercat să-ți amintești dacă ai încuiat ușa de la intrare sau nu? ca într-un final să te întorci din drum și să verifici. Ceea ce spun, nu e neapărat un semn de îngrijorare pentru tine ori pentru mine, decât dacă acest lucru reprezintă o „terapie” a rutinei, care se repetă iar și iar. Și tocmai din acest motiv, 6 personaje s-au adunat la un psihoterapeut pe scena teatrului pentru a discuta cu el despre problema cu care se confruntă. (așteptam momentul acestei scrieri despre distribuția actorilor)

„Uneori poate fi dificil să te accepți, nu?”

Ea este Ana-Maria (Olesea Stavila) secretara psihoterapeutului, care repetă aceeași frază de 6 ori, adresată celor 6 pacienți care din cauza unei defectări a programului computerul, i-a fixat pe toți la aceeași oră la ședința cu medicul, la care ea nu poate să le spună nimic, înafară de „Așteptați în sala de așteptare și așteptați. Mulțumesc!”. Imprevizibilă, al cărei rol nu poate fi neglijat de atenția publicului absolut deloc, mai ales dacă puteți citi printre „scene”.

Știați că lexicul limbii române are o gamă taaaare vastă de cuvinte obscene? Nu? Bine, atunci Ted (Viorel Cozma) o să vă decepționeze, pentru că el este cel care suferă de TOC de la vârsta de 11 ani, astfel încât după două, trei fraze vorbite „împușcă” cu gesturi sau cuvinte murdare. După mine, rolul actorului Viorel Cozma, este unul din cele mai complicate, întru cât trebuie să depășești impresionant de mult propria condiție de actor, pentru a nu-i stârni spectatorului dezgust, ba din contra, să reușești să-l faci să râdă, ca el să realizeze această linie fragilă de umor. Enigma rolului acestui personaj nu se finisează aici, dar mai mult nu vă zic nimic, misterele se dezvăluie doar în sala de spectacol. 

Foto: Victoria Tihonova

Puteți să luați și mașina de calcul cu voi, dar vă promit că o să ratați cele mai amuzante scene ale spectacolului, așa că vă propun să aveți încredere în calculele realizate de Mate (Nicu Țurcanu), defectul căruia îl face genial, pentru că este obsedat de calcule. Vă imaginați un om care calculează fiecare pas, ba chiar fiecare cuvânt, un om al cărui creier este o grandioasă mașină de calcul? Nu? „Opaaaaaaaa, one moment”, atunci mergeți să vedeți piesa, iar actorul Nicu Țurcanu o să vă amuze în timpul întregului spectacol cu mimici comice, glume, dar și cu tot felul de ticuri hazlii, datorită cărora o să-l vedeți în altă ipostază, alta decât v-ați obișnuit.

Elegantă, cochetă și…albă. Un alt personaj care o să vă „prindă” din prima este Albina, îi puteți spune și Alba (Daniela Burlaca), deosebit de inteligentă, care cunoaște mai mult decât vă închipuiți despre…bacterii și microbi. Exact. Ea suferă de compulsia unei spălări repetitive a mâinilor după orice interacțiune a ei cu exteriorul, iar în timpul spectacolului veți auzi zeci de ori fraza „Scuuuuuze, trebuie să merg la baie”. Daniela izbutește să aducă în scenă un personaj armonios conturat, schițând delicat tabloul unei manii compulsive.

„Gogo”, două silabe perfect simetrice, acesta e numele personajului obsedat de linii, în distribuția actorului Cristyan Perepeliuc care se face remarcat prin capacitatea de a-și păstra atitudinea umană indiferent de omisiunile parvenite la adresa sa din numele societății, deoarece pentru ei toți, el nu este decât un ciudat care merge pe stradă altfel decât ei sunt obișnuiți, dar care într-un final reușește să „calce pe linia” fricilor sale datorită unui sentiment pe care-l întâlnește în sala de așteptare, „vinovată” de aceasta se face Lili (Viktoria Botnar) (două silabe perfect simetrice) timidă, având o barieră în comunicarea cu oamenii, doar decât atunci când este la sala de sport, acolo unde este antrenoare. Tulburarea ei compulsivă, are la bază dubla repetare a fiecărei fraze pe care o spune. Distribuția sa actoricească însușește toate elementele puzzle-ului scenariului, încheind aproape misiunea spectacolului, dar nu înainte de a vă spune despre un alt personaj care cu siguranță o să vă rămână mult timp imprimat în flashback-uri.

Foto: Victoria Tihonova

Magdalena (Dana Ciobanu), Magda în acte, nu are vârstă și iubește albastrul, dar nu unul ordinar, ci cosmic, de atlfel, așa precum îi este și prestația în scenă: Cosmică. Înspăimântător de evlavioasă, obsedată de mania unei infinite căutări a cheilor, precum filosofii care caută sensul existenței. Promit să vă cadă tronc la inimă datorită valului de umor și energiei frumoase pe care o să vă transmită personajul ei. Mimica, jocul vocii, și gesturile, oh gesturile, o să le remarcați din prima, așa încât o să aveți impresia că sunt contagioase.

Încă un personaj care o să contureze muzical întreaga operă artistică, este actorul Mihai Bordian. Trebuie să ai un simț artistic deosebit de ascuțit, încât să prinzi fiecare moment al colegilor din scenă, creionând astfel un tandem dintre muzica vie și jocul actoricesc. Cajonul, chitara, clopoțelul și muzicuța o să fie instrumentele muzicale care o să însoțească subtil prestația actorilor în scenă, amplificând dinamic emoțiile celor din sala de spectacol.

Foto: Victoria Tihonova

„Glumind putem spune orice, chiar și adevărul” (Freud), astea fiind spuse, trebuie să remarc și decorul, care este metafora spectacolului, fiecare unghi al scenei devine un colț personal, aproape intim al fiecărui personaj în parte, având capacitatea de a se metamorfoza conform propriei manii compulsive.

Creierul nostru este un mecanism care primește și expediază mesajele pe care tot noi i le transmitem, ciudată este alcătuirea omenească, nu? Dar cel mai important lucru pe care trebuie să-l înțelegem despre noi, dar și despre alții, este că uneori trebuie să uiți de propriul tău sigiliu cu care ți-ai obturat ființa, să încetezi pentru o secundă să te gândești la lucru de care îți este frică și să privești dincolo de bariera cu care te-ai înconjurat.

Merveilleuse.

Autoare: Ilinca Televca