Cât? Secunde. Minute. Ore. Zile. Care par ani lumină de mutilare și dezmembrare a tot ce e uman în voi.
„Mâncare pentru monștri” astfel e intitulată noua creație artistică a Teatrului Geneza Art în regia Danielei Burlaca. Pe scenă se întâlnesc demonii oamenilor, și nu se asemuiesc cu chipuri omenești, ci cu „dorințe” sinonime cu substantivul „foame”.
Foamea de tot ce ni se pare ireal deseori devine obsesie canceroasă și putredă a ceea ce obișnuim din reflex să numim suflet. Suntem gata să semnăm sub numele „monstru”, trecând cu vederea ideea că și binele e o soluție, doar că nimeni nu pomenește de el, pentru că trage prea mult la cântar și e mai greu să alegi să fii bun într-o lume unde se face coadă la poarta infernului.
„Oamenii pot face mult mai mult decât cred că pot face”
Unsprezece actori în scenă posedați până la nucleul celulelor de personajul care izbutește să-i vorbească spectatorului nu doar prin text, ci prin trăire, or spectacolul e durata vieții unui alt „eu” al actorului, iar dacă acesta în cele din urmă reușește să-l facă pe spectator să creadă cu desăvârșire în drama lui, în viața lui ce durează două ore, atunci Măria sa Arta își atinge scopul.
Spectacolul e gândit în amănunte microscopice ce pot fi văzute doar prin lentilele sufletului. Coloana sonoră, luminile, mișcarea scenică nu pot fi numite altfel decât delectare pentru gurmanzii artei teatrale.
N-o să vă zic poftă bună, ci fiți atenți să nu vă „stea în gât” (!), pentru că răul lumii nu are limită la condimente, iar monștrii își mănâncă chiar și propriul spirit.
Fii atent ce-ți dorești, de fapt nu…Fii atent cât ești gata să plătești pentru dorințele tale!
„Nu mai vreau să simt răul lumii”.
Autoare: Ilinca Televca
COMENTARII