În fața sentimentelor și cele mai crude fapte îngenunchează.

Mă tot gândeam cum să aranjez pe „rafturi” stările după ce vezi un spectacol montat după o carte pe care ai citit-o, sau după un film pe care l-ai privit nu odată, pentru că ciudat, dar e absolut diferit impactul aceluiași subiect bine cunoscut. S-ar părea că ar trebui să fie invers, să poți doza emoțiile pe care ți le transmite un act artistic, dar teatrul nu este despre „dozare”…Teatrul îți oferă un exercițiu emoțional care îl trăiești pe viu. Fără anestezie îți desface sistemul emoțional până la oase, modelează în tine caractere și cel mai important (!) este că nu te lasă pustiit.

„Citind pentru Auschwitz”, inspirat din romanul „Cititorul” de Bernhard Schlink, este noua producție teatrală montată la Geneza Art, în regia Danielei Burlaca, omul care poate privi lucrurile net superior rațiunii umane, pentru că știe, poate și cel mai important: SIMTE cum o stare afectivă va ajunge la un om.

Iubirea are vârstă? Sau timp potrivit…timp, are ea?

Holocaustul probabil este unul din cele mai dure și terifiante subiecte din istoria omenirii, deși nu știu dacă orice război, indiferent de perioadă în care s-a produs ar putea fi numit „mai puțin crud”, pentru că numai cuvântul „război” e de o bestialitate infernală. Dar…ce se întâmplă cu destinul oamenilor care și-au înmuiat mâinile în sânge cu sau fără voia lor, cum e viața lor după aia?

Spectacolul nu este despre iubire pe care neapărat o va interzice „mama sau preotul” și nici despre cum „trebuie” să fie o iubire, pentru ea pur și simplu este, iar umbra ei urmărește toată viața pe cei care au împărțit-o la doi, deși nu e deloc despre operații matematice, ar fi prea simplă așa.

Foto: Victoria Tihonova

El este Michael. Are 15. Citește mult, învață însă pe parcurs limbajul iubirii alături de o „ea”. E un „bildung” care merge pe un traseu al sentimentelor, fără a intui ce îi pregătește această călătorie.

Ea este Hanna. Cu 20 ani mai în vârstă decât el. Știe să asculte, are un mers apăsat, atitudine aproape soldățească și…poate iubi și ea, doar că va fi nevoită să staționeze în trecut, acolo unde cum am spus și mai sus „cu sau fără de voie” și-a pus pe umeri viețile altor oameni.

Doi oameni inseparabili pe care însă îi scindează hazardul.

Rolul lui Michael are o postură dublă în scenă, deoarece actorii Mihai Bordian și Iurie Gologan fragmentează configurația psihologică a personajului. Expunerea lor în scenă fiind aproape indispensabilă pentru că dreapta unuia, depinde de stânga celuilalt, iar Daniela Burlaca, definește atât de robust și stăpânit portretul Hannei, încât ai impresia că s-a teleportat ea vie din mâinile lui Schlink, exact așa cum a făurit-o el.

El îi citea (până) ce ea s-a transformat din „rocă dură” în femeie sinonimă cu mărgăritare…îi citea și (după) ce condamnată fiind în spatele unor bare de fier, ea își ispășea pedeapsa, pe care probabil ea singura și-o puse pentru a-și acoperi o proprie rușine.

Foto: Victoria Tihonova

Au durat 18 ani, timp în care Hanna a învățat să-i lase testament vieții „cuvânt pe foaie”. Michael însă, îi va mai căuta asemuirea în chipul femeilor pe care le va acoperi cu un perete de „fatin” diafan pentru ca nu vor fi la fel..nu vor fi ca ea. Își va acoperi rănile, dar oare le va trata definitiv?

În spectacol nu există pauză dintre două acte, dar spectatorul asistă la momentul cum preț de o secundă actorul își schimbă ipostaza, cum se maturizează printr-o singură lansare de voce, sau printr-o singură mișcare a corpului.

De data aceasta nu vreau să ating momentele metaforice alias imagini scenografice (cinematografice de ce nu), sau de lumini care sunt absolut magice, de decorul impresionant sau de coloana sonoră care te dizolvă, pentru ca vreau sa mergeți să le simțiți voi pe pielea voastră! Dar nu pot sa nu remarc și alte două actrițe extrem de talentate (Catiusa Bozianu, Viktoria Botnar) care o sa vă ofere toată paleta de stări posibile și imposibile, dar de asta sa va convingeți singuri!

Foto: Victoria Tihonova

Timp de două ore ești în mod indirect parte a spectacolului, împarți același camp energetic din sala de spectacol alături de actori. Timp de două ore am uitat toate cuvintele undeva departe și am ascultat Emoția dincolo de ele, și vai, cum vorbește, cum plânge, cum urlă ea prin destinul altor oameni.

El era o carte deschisă pentru ea, și nu știu cine dintre ei doi a rămas analfabet la capitolul sentimente…

Autoare: Ilinca Televca