Probabil dacă nu eram în carantină, și dacă exact în alt context, dar tot rupt din cotidian, inevitabil ni s-ar fi cerut să facem recenzia unei cărți, cu siguranță însă nu era cartea Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry. De ce? Pentru că aș fi amânat recitirea ei pentru „altădată”, pentru că aș fi zis: „n-am timp de lecturi ușoare” dându-mi totodată seama de importanța acestei cărți, dar nu și despre valoarea ei (!) Lucru despre care o să vă povestesc în cele ce urmează.

Dar suntem în carantină, de aceea permiteți-mi să vă fac o călătorie în lumea celor mari care au fost cândva copii…

Pentru început, Micul Prinț este un roman scris de Antoine de Saint-Exupéry, care pe lângă faptul că a fost autor, a mai fost și aviator, despre asta o să aflați chiar în roman. Cartea a apărut mai întâi în engleză și în franceză la 6 aprilie 1943, la editura Reynal & Hitchcock, iar apoi în Franța, la Gallimard în noiembrie 1946. Și până în prezent, Micul Prinț, se bucură de cele mai multe traduceri atingând cifra de trei sute șaizeci și una de limbi. Anual se vinde în aproximativ două milioane de exemplare, fiind una din cele mai bine vândute cărți la nivel mondial. 

Să vă fac deci, cunoștință cu Micul Prinț!

Nuvelă poetică, filosofică de ce nu, cu ilustrațiile autorului executate în acuarelă despre iubire, prietenie, singurătate, pierdere, remușcare, dor, prețuire și toate sentimentele umane coagulate la un loc. 

„Micul Prinț” este cea mai mare comoară pe care o am în biblioteca mea. O citisem în copilărie, iar luna trecută am cumpărat-o din Cărturești fiind tipărită la Editura RAO, 2013, București. Nici nu m-am gândit atunci ce investiție enormă fac, aducându-mi acasă un „tresor” așa cum spun francezii lucrurilor prețioase. Am citit-o, ba nu, am savurat-o ca un desert în copilărie. Sau așa cum aș privi un apus. Sau așa cum aș fi văzut pentru prima dată lucrările lui Delacroix. Sau așa cum aș privi în ochii care mi-s dragi. Sau așa cum aș mirosi o floare. Sau așa cum aș vedea marea. Adică, am iubit-o și m-am dedicat ei întru totul.

Potrivi surselor, Saint-Exupéry, a scris Micul Prinț în momentul în care s-a refugiat în Statele Unite după căderea Franței în Cel de-al Doilea Război Mondial, metamorfozând romanul într-un recviem dedicat lucrurilor care nu se văd la suprafață, adică celor mai pure sentimente umane sau amintirilor. 

Înainte de a vă face cunoștința propriu-zisă cu Micul Prinț, aș vrea să remarc o idee din cuvântul de început al autorului, prin care dedică cartea „copilului care a fost cândva om mare” cerându-și totodată scuze de la copii pentru faptul că „am dedicat această carte unui om mare”. Dar vai, ce revelație vor avea copiii când vor reciti cartea asta magică când vor fi și ei oameni mari!

Micul Prinț este divizat în douăzeci și șapte capitole, scrise cu cifre romane. În parcursul firului narativ călătorim pe opt planete diferite, una dintre care era Planeta-casa Micului Prinț, iar alta Terra, Planeta oamenilor Mari. N-am să mă opresc la fiecare din ele, dar o să vă povestesc câte ceva despre personajele cu care a făcut cunoștință micul explorator de sentimente…

Primul personaj este chiar naratorul, un aviator nevoit să aterizeze fortuit într-un deșert din Sahara, acolo unde îl și întâlnește pe Micul Prinț, iar imaginația și desenul sunt elementele care le unesc destinele. Ah da, și oaia din ladă, care cu siguranță e un bilet de călătorie în această poveste.

Și el, Micul Prinț, personajul cosmic în jurul căruia să întâmplă un șir de situații bizare, un pui de om caraghios, cu râs molipsitor, cu întrebări fără sfârșit și reluate de la capăt dacă nu aude răspuns la una din ele, cu o enormă forță de a iubi și cu o maturitate sentimentală deloc nu specifică copiilor, ba chiar demnă de exemplu celor (M)ari. 

Micul Prinț probabil nu l-ar fi întâlnit nici pe narator, aviatorul pe care cândva oamenii l-au sfătuit să se lase de desen, dacă pe Planeta lui n-ar fi crescut o minunată floare. Cea care i-a aprins Micului Prinț în suflet extremele de emoții, neștiind cum să le manevreze și pornind în lume pentru a căuta propriul adevăr. Înainte de despărțire, floarea i-a zis: „Trebuie să suporți două-trei omizi dacă vreau să cunosc fluturii”. Mesajul pe care Micul Prinț îl va înțelege mult mai târziu, abia la sfârșitul călătoriei și căutării sale. 

În tot voiajul său, Micul Prin a vizitat planete cu oameni singuri și le-a părăsit pentru că nu a găsit adevărul lui acolo. Era anticorp pentru ele și ei. Ca să nu mă opresc la toate personajele nuvelei, voi trece exact la Vulpe, cea care i-a oferit o lecție crucială micului explorator. Aici el a înțeles pentru sine lecția despre iubire. Aici, pe planeta Vulpii, Micul Prinț a găsit răspunsul la propriile întrebări. „Limbajul este sursă de neînțelegeri”, i-a spus vulpea.

Iar după ce Micul Prinț găsi răspunsurile tot în sinea sa, primi probabil cel mai frumos mesaj de adio din partea vulpii, împărtășindu-i totodată propriul secret „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi! Esențialul este invizibil pentru ochi, repetă micul prinț pentru a ține minte…”

 

 

Călătoria micului prinț nu este doar despre el, este despre noi toți, cei care nu știm ce să facem cu sentimentele și încercând să fugim de ele, ajungem într-un final să ne dorim cu disperare întoarcerea la ele…

„Ochii sunt orbi. Trebuie să cauți cu inima” ne spune într-un final micul print…

Adevărat! Ce minunat ar fi dacă nu ne-am atribui funcții de matematicieni în iubire, ci pur și simplu am iubi!

Această carte cosmică, e un fel de Nebula Collapse. De ce? Pentru că a dat naștere unui corp de pe bolta bibliotecii mele. Micul Prinț s-a infiltrat în mintea și inima mea ca un obiect lipsă, de care aveam demult nevoie. Mi-a dăruit toată gama posibilă de emoții, de la momentele când voiam să plâng, până la momentele când mă amuzam, râzând cu voce tare. De la momentele când voiam să zic „iartă-mă”, până la cele în care voiam să spun „te iubesc”. După ce am închis cartea, i-am zis „Mulțumesc”, promit să revin la ea, recitind-o în franceză.

Această comoară a costat cât o bancnotă de 50 mdl. O puteți găsi în orice librărie din oraș, sau chiar și la comandă de pe Elefant, acolo o puteți prinde și la prețuri mai mici. De asemenea o puteți găsi și în variantă electronica accesând acest link.

Prin urmare există zeci de posibilități pentru a cunoaște, sau recunoaște aceasta carte, dorință să fie! Eu doar nu sugerez să citiți Micul Prinț, eu îndemn cu toată sinceritatea și depășirea vârstei de copil! 

Îmi doresc să mă văd citind cartea asta copiilor mei, iar apoi pășind într-o altă decadă a maturității, fiind sigură că în fiecare etapă voi extrage din acest deliciu literar o unealtă necesară vieții!

Autoare: Ilinca Televca