JOBS.DIEZ.MD - joburi pentru tineri!
#1. De unde a început totul?
Originea mișcării de detașare a Regatului Unit față de Uniunea Europeană se trage încă din 1975. Cetățenii au fost chemați atunci la primul referendum de acest gen, organizat de guvernul laburist, fiind întrebați dacă sunt de acord ca țara să-și continuie existența în cadrul Comunității Europene, iar 67 % au votat pentru. Societatea, însă, a continuat să fie divizată până în prezent asupra chestiunii. Grupuri influente de eurosceptici britanici pun la îndoială beneficiile pe care Regatul le are în calitate de membru al UE. Pe de altă parte, alții susțin că uniunea permite o dezvoltare politică, economică și socială vitală pentru Marea Britanie și Irlanda de Nord. Astfel, în calitate de mișcare electorală, Partidul Conservator condus de David Cameron a promis în 2015 că va organiza al doilea referendum, în cazul în care câștigă o majoritate în alegerile generale. Zis și făcut, în urma unei victorii delicate, prim-ministrul Cameron a anunțat despre organizarea plebiscitului pentru anul viitor – 2016. Surse interioare au declarat ulterior că premierul era sigur că succesul primului referendum va fi repetat și de această dată, iar asta va permite lansarea unei noi perioade în care ieșirea din UE nu va mai fi luată în considerare.
#2. Referendumul și cum a apărut termenul de „Brexit”
Până în ultimul moment, guvernul conservator era sigur că britanicii vor susține continuarea parcursului european al țării, Cameron declarând că va demisiona în cazul înfrângerii. Însă, pe data de 23 iunie 2016, peste 17 milioane de oameni, sau 52 % din alegători, au decis să pună capăt conlucrării strânse cu UE. Reacțiile nu s-au lăsat de așteptat: premierul Regatului Unit și-a anunțat demisia, lideri europeni au venit cu diverse chemări, majoritatea făcând apel la calm și acceptare, aducând și o notă de dezamăgire față de decizia oamenilor. Comunitatea internațională a avut o poziție polarizată. Obama și-a expus dezacordul, dar și respectul pentru alegerea democratică, iar Putin a venit cu o declarație neutră despre consecințele ieșirii statului din uniune. Pavel Filip, prim-ministru în acel moment, a declarat că Republica Moldova va continua implementarea reformelor cu scopul de a se alătura Uniunii Europene, în pofida acestui rezultat trist pentru blocul comunitar. O scădere drastică în valoare a lirei sterline și euro în ziua anunțării rezultatului referendumului a fost culminată de o creștere semnificativă a căutărilor Google făcute de britanici, cu întrebarea: „Ce este Uniunea Europeană?”. Acesta a fost începutul unui proces amplu de ieșire numit Brexit (Britain exit).
#3. Procesul
Următorul pas necesar pentru stabilitate într-un stat fără conducător, ce a decis să iasă dintr-o uniune în care a fost membru timp de mai bine de 40 de ani, a fost alegerea unui nou prim-ministru. Conservatorii, care se aflau la guvernare, au votat-o pe Theresa May – ex-ministră a afacerilor externe în cabinetul Cameron – în fruntea partidului, respectiv la cârma țării. În 2017, aceasta a pus în funcțiune oficială articolul 50 din Tratatul Uniunii Europene, setând startul perioadei de doi ani pentru ieșire.
Peste câteva săptămâni, premiera a anunțat organizarea alegerilor generale anticipate în Regat, invocând că partidele de opoziție încearcă să oprească Brexit-ul cu orice preț. Deși a vrut să obțină o influență mai mare în parlament decât cea câștigată în 2015, ea a suferit o pierdere de 13 mandate – 318 scaune din 326 necesare pentru o majoritate, formând un guvern minoritar. Data limită pentru Brexit era 29 martie 2019, reprezentând ziua când regatul trebuia să părăsească UE. Timp de doi ani, prim-ministra May a condus partea britanică a negocierilor de ieșire, obținând un acord care a fost votat în unanimitate de toate țările membre ale Uniunii Europene. Însă, următorul pas era votarea acordului de către Casa Comunelor a parlamentului, unde aceasta nu avea majoritate. În pofida frazei sale celebre „Brexit înseamnă Brexit” și promisiunilor de a finaliza procesul de negocieri până la termenul limită, acordul lui May a fost respins de deputați pentru prima dată în ianuarie 2019, cu cea mai mare margine în istoria guvernelor Regatului Unit, 202 deputați votând pentru acord, iar 432 – împotrivă.
Liderul opoziției, Jeremy Corbyn, a lansat ziua următoare un apel pentru votul de încredere a guvernului May, cu scopul de a-i dizolva cabinetul, însă intenția lui a eșuat. Printre multiplele motive expuse de deputații care au votat împotrivă, cel mai important și controversat este backstop-ul irlandez, care va fi explicat într-o secțiune ce urmează. În urma altor negocieri cu Uniunea Europeană, acordul Theresei May a fost puțin modificat, însă cel de-al doilea vot de pe 12 martie asupra lui a eșuat de asemenea, dar cu o margine mai mică. Premiera s-a văzut nevoită să ceară, pentru prima dată, o extindere a termenului limită de părăsire a UE, pentru a evita un Brexit „tare” – excluderea țării din cadrul uniunii fără un acord. În acest caz, toate relațiile între statele membre ale UE și Regatul Unit, construite timp de zeci de ani, ar fi fost tăiate brusc în ziua ieșirii. Aici sunt adresate toate domeniile de cooperare, de la economie, până la aviație civilă (no deal Brexit).
Noua dată pentru ieșirea oficială a fost garantată de UE ca fiind 31 octombrie 2019. Al treilea vot pentru acordul lui May a avut loc pe 29 martie, eșuând iarăși. Într-o conferință de presă în luna mai, cu lacrimi în ochi, May și-a anunțat demisia. Astfel, ea a devenit al doilea lider al țării care a părăsit funcția în timpul Brexit-ului, după David Cameron în 2016. Conservatorii au fost forțați să aleagă un nou președinte de partid, respectiv noul premier al statului.
Așadar, în luna iulie, Boris Johnson, fost ministru al afacerilor externe în cabinetul May, și-a început exercitarea mandatului de prim-ministru. Acesta a negociat un nou acord cu Uniunea Europeană care nu includea controversatul backstop, iar politica sa principală de conduită era să lucreze pentru ca Regatul Unit să iasă definitiv pe data de 31 octombrie, fie acesta Brexit „tare”, sau „moale” (no deal sau deal). Un eveniment remarcabil a devenit prorogarea parlamentului de către Johnson (declararea sesiunii ca fiind închisă, înainte de timp), care a fost acceptată de regină. În urma unei investigații a Curții Supreme a Regatului Unit, această prorogare a fost declarată neconstituțională, deputații revenind la Westminster. Pe data de 22 octombrie 2019, cu nouă zile înainte de termenul limită, acordul de ieșire a fost într-un final votat de membrii Casei Comunelor. În pofida acestul fapt, elemente birocratice au forțat premierul să ceară Uniunii Europene o altă extindere, deși Johnson declara anterior că „mai degrabă s-ar pomeni mort într-un șanț, decât să ceară o nouă amânare a Brexit-ului”. Încă o dată, țările membre ale UE au votat în unanimitate ca noul termen limită pentru ieșire să fie 31 ianuarie 2020.
Cu o zi înainte de Halloween, deputații au votat pentru a doua oară să organizeze alegeri generale repetate, la insistența prim-ministrului Johnson. În acest mod, următoarea dată semnificativă pentru procesul de Brexit va avea loc pe 12 decembrie 2019, când peste 46 de milioane de cetățeni britanici sunt așteptați la urne pentru a-și alege noua componență a parlamentului și noul lider al țării.
#4. Deal? No deal? Referendum?
În trei ani, timp în care May și Johnson negociau termenii de părăsire a Uniunii de către Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, țara a devenit din ce în ce mai separată. Trei categorii de britanici, formate în perioada dificilă a anilor 2016-2019, pot fi evidențiate:
I. Susținători ai celui de-al doilea referendum
După anunțarea rezultatului plebiscitului din 2016 și până în prezent, un număr impresionant de persoane au declarat că vor să voteze iarăși, din mai multe motive:
# Manipularea electorală în timpul primului referendum
Aici merită de evidențiat „autobuzul Brexit”, promovat de Boris Johnson în 2016 – un autobuz de două etaje pe care era inscripționat mesajul „Noi trimitem spre UE 350 de milioane de lire pe săptămână”. Haideți să ne finanțăm Sistemul Național de Sănătate în schimb. Votează pentru ieșire. Acest mesaj a fost declarat ca fiind derutant și eronat după referendum.
Foto: Metro
# Lipsa de informație despre posibilitatea unui „Brexit tare” – no deal Brexit
Mulți cetățeni care au votat pentru a părăsi Uniunea Europeană au declarat că și-au schimbat opinia, în urma aflării despre „Brexit-ul tare”. În linii generale, acesta reprezintă inexistența unor termeni clari de părăsire a uniunii, incluși într-un document sau set de documente semnat și promulgat de parlamentul britanic și UE. Scenariul este posibil când nu se poate ajunge la o înțelegere de ieșire.
# O nouă clasă de cetățeni cu drept de vot
Luând în considerare că au trecut aproape patru ani de la referendumul asupra Brexit-ului, mulți cetățeni britanici tineri au obținut dreptul la vot între timp. Motivând că decizia de a ieși le afectează direct viitorul lor în mod prioritar, aceștia cer organizarea unui nou referendum.
II. Apărători ai ieșirii din Uniunea Europeană cu un acord semnat (deal Brexit)
Acest grup de persoane văd posibilitatea unui Brexit „tare” ca o catastrofă națională ce va pune în pericol toate domeniile posibile. Într-adevăr, conform unor studii, printre consecințele unui „no deal” Brexit se regăsesc: creșterea prețului la gaz și electricitate, deficitul medicamentelor și schimbarea drastică a coșului de cumpărături, așa cum aproximativ 79 % din importurile efectuate de supermarketurile britanice vin din UE. Luând în considerare aceste consecințe, categoria dată de cetățeni vor evitarea neapărată a unui proces „tare” de ieșire. Theresa May este o membră a acestei secțiuni.
III. Adepți ai unui Brexit livrat cu orice preț
Persoanele cu o astfel de poziție vor ca procesul de părăsire a UE să fie finalizat cât mai repede, indiferent dacă se va întâmpla într-o manieră „moale” sau „tare”. În privința consecințelor unui „no deal” Brexit, aceștia afirmă că, pe termen lung, toate domeniile de activitate în țară vor reveni la normal și chiar vor prospera, indiferent dacă un acord de ieșire va exista ori nu. Boris Johnson este un membru al acestei secțiuni.
#5. Irlanda de Nord – cauza întârzierii Brexit-ului?
Pentru început, este necesar de menționat că cetățenii britanici din Irlanda de Nord au votat în mare parte ca regatul să rămână în UE. Însă, numărul lor nu a fost suficient ca să influențeze rezultatul general al referendumului. După cum am învățat la școală, regiunea de sud a Irlandei s-a separat de Regatul Unit în anii ’20 ai secolului trecut, formând ulterior Republica Irlanda, ce-și are capitala la Dublin. Irlanda de Nord, însă, a continuat să existe ca o regiune a Regatului Unit. În urma acestui eveniment, populația regiunii irlandeze ce a rămas în jurisdicția britanică s-a separat în două grupuri masive: unioniști, ce doresc să rămână în componența Regatului Unit (majoritar protestanți) și naționaliști – persoane ce pledează pentru a se alătura Republicii Irlanda (majoritar catolici). În urma unor continue proteste, atacuri teroriste și mișcări revoluționare, mii de irlandezi și-au pierdut viața din cauza acestei separări sociale. Pentru a pune capăt conflictului, în 1998 a fost semnat un acord de pace, cunoscut ca și Acordul din Vinerea Mare.
Un fost punct vamal la granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord. Foto: Bryn Colton/Bloomberg
Deși Regatul Unit nu făcea parte din zona Schengen, documentul a permis ca să fie eliminate controalele vamale la granița între Republica Irlanda (stat membru al UE) și Irlanda de Nord – un factor decisiv în rezolvarea problemei. Așa cum britanicii au votat în 2016 să iasă din UE, conflictul irlandez a reapărut în vizorul internațional. Teoretic, Uniunea Europeană trebuie să aibă graniță „tare” (controale vamale) cu toate statele ce nu intră în componența acesteia, iar asta înseamnă că Republica Irlanda, ce încă face parte din uniune, și Irlanda de Nord ar trebui să fie separate iarăși fizic. Theresa May a încercat să rezolve chestiunea prin crearea termenului de backstop, inclus în acordul său, care mai apoi s-a dovedit a fi distrugător pentru cariera ei politică. Acesta stipula că în urma ieșirii din UE, țara va continua să facă parte din uniunea vamală europeană pe o perioadă nedeterminată de timp, sau până când conducerea statului și a UE vor decide că această măsură nu mai e necesară.
Această politică promitea evitarea controalelor vamale la granița din Irlanda. Ca o bombă politică, știrea despre înțelegerea de backstop a lui May a lansat un val masiv de nemulțumire nu doar între deputații din opoziție, ci și proprii săi miniștri, membri de partid, dar și populația britanică. Principala frică era că această regulare va forța Regatul Unit să mențină practic aceleași legături cu UE, pe o durată de timp nedefinită, fără a permite încheierea altor acorduri de cooperare cu statele lumii – o capcană, conform spuselor unora. Acesta a și fost motivul principal pentru care premiera a suferit o înfrângere dureroasă pentru trei ori consecutiv, iar acordul ei a rămas în istorie ca un document ce a fost negociat timp de doi ani, dar niciodată votat pozitiv. Oricât de tare a încercat să schimbe termenii backstop-ului, Theresa May a demisionat fără a obține un rezultat vădit.
Din primele zile când Johnson s-a instalat ca prim-ministru, el a promis că va schimba backstop-ul lui May pe ceva mai potrivit situației actuale. După nenumărate vizite la Bruxelles, fostul primar al Londrei și-a ținut cuvântul, venind în fața deputaților cu o alternativă de șapte pagini. În octombrie 2019, acordul lui a fost votat pozitiv, pentru prima dată de la începutul negocierilor de ieșire din UE. În acest fel, se poate de afirmat că Regatul Unit și Uniunea Europeană au convenit, în sfârșit, asupra documentului de divorț.
#6. Scoția și problema independenței
O altă regiune conflictuală este cea scoțiană. Nu, teritoriul nu este învecinat cu alt stat european, însă naționalismul joacă un rol esențial și de această dată. În ultima perioadă de timp, mișcări de separare față de Regatul Unit sunt tot mai des întâlnite în Scoția, iar apariția Partidului Național Scoțian, ce a câștigat aproape toate fotoliile de deputat existente în regiune, încoronează mișcarea de independență. La fel ca irlandezii de nord, scoțienii au votat majoritar să rămână în Uniunea Europeană, dar iarăși, numărul lor nu a putut schimba mult rezultatul pe plan național. Acest factor a servit drept combustibil pentru declanșarea unei noi perioade de recunoaștere a identității culturale scoțiene și pledării pentru crearea unui stat suveran și independent, membru al UE, aparte de Regat. Lidera partidului, Nicola Sturgeon, solicită insistent ca să fie permisă organizarea unui referendum scoțian ce va analiza chestiunea independenței zonei. Această cerere vine în pofida faptului că un plebiscit asemănător a avut loc deja în 2014. Atunci, 55 % din locuitorii Scoției au votat pentru a rămâne în Regatul Unit. Președinta Sturgeon afirmă că procesul de Brexit a schimbat radical poziția pe plan local, respectiv un nou referendum este necesar.
Acest factor este puțin probabil să influențeze ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, însă totuși lasă o amprentă puternică pe relația între guvernul de la Londra și legislativul de la Edinburgh.
Foto: Financial Times
#7. Ce urmează?
Așadar, ce este Brexit? O gaură neagră ce a înghițit deja trei prim-miniștri, cauzând două amânări ale ieșirii din UE și două alegeri generale repetate în trei ani? Sau poate un eveniment ce necesită rezistență politică și angajament mai accentuat decât parlamentul britanic și Uniunea Europeană le posedă? Pe 12 decembrie, ziua alegerilor generale, vom afla care este viitorul procesului de ieșire, în linii mari. Printre zecile de partide, doar patru au șanse reale de a forma guvernul:
# Partidul Conservator condus de Boris Johnson, care pledează pentru ieșirea din UE cu acordul obținut de premier;
# Partidul Laburist condus de Jeremy Corbyn, ce susține organizarea unui nou referendum pentru problema Brexit-ului;
# Partidul Liberal-Democrat condus de Joe Swinson, care vrea să oprească Brexit;
# Partidul Național Scoțian condus de Nicola Sturgeon, ce urmărește de asemenea anularea Brexit-ului.
Foto: Politico Europe
Pronosticurile îi garantează câștig lui Johnson. Va ocupa acesta, însă, destule mandate în parlament pentru a forma o majoritate? Aceasta este întrebarea principală, deoarece un guvern de coaliție este foarte puțin probabil, iar o lipsă a majorității va readuce aceeași incertitudine ce exista și înainte de anunțarea noului scrutin.
În orice caz, experți politici afirmă că suntem norocoși trăind într-o perioadă atât de tumultuoasă pentru EU și Regatul Unit, ce nu afectează doar spațiul european, ci întreaga comunitate internațională.
Brexit este o adevărată încercare democratică în timp contemporan, a cărei analiză ridică multe semne de întrebare despre relații între țări, puterea majorității și alte principii ce conduc lumea. Un singur element britanic a rămas complet neatins de agitația generată în 2016 – Casa Regală. Țări ies și intră în Uniunea Europeană, doar regina Elizabeta a II-a rămâne devotată poziției sale de monarh al Comunității Națiunilor.
Valentin Josan
COMENTARII