Rutina orășenească de dimineață mi-a fost întreruptă pentru o clipă de ornamentul curios al unei clădiri de pe bulevardul central din Chișinău. Pe fațadele clădirilor, reconstruite după război inclusiv de prizonierii germani, se întrezărește secera și ciocanul. Simbolurile sovietice așa de adânc s-au integrat în peisajul arhitectural al orașului, încât trecătorii nu le observă. Și probabil, trecătorilor le-ar fi indiferent ce simbol și-ar fi câștigat locul de cinste pe fațade drept urmare al unui război ce a avut loc șapte decenii în urmă.

Cu același succes străzile puteau fi decorate cu oricare alt simbol. Ce ar fi dacă clădirile distruse de război în Chișinău, nu ar fi fost restaurate de prizonierii Wehrmacht, dar de soldații ostaticii ai Armatei Roșii? Istoria nu oferă răspunsuri la întrebări „Ce ar fi dacă…?”. Și totuși pentru a privi treaz realitatea, periodic trebuie re-evaluate axiomele firești și unanim acceptate de pe un teren imparțial, dincolo de bine și rău. Este caraghios să te bați în piept pentru un adevăr istoric care nu este nimic mai mult decât un produs aleatoriu ale unui șir de evenimente sporadice din trecut, care în alte circumstanțe puteau rezulta în adevăr istoric categoric opus, pentru care astăzi aceiași patrioți și gardieni ai trecutului își răgușeau vocile cu spumă la gură în dezbateri la nesfârșit. Precum astăzi unii susțin că Stalin a eliberat Europa de Est de fascism, într-o lume alternativă invazia Axei în URSS putea fi justificată cu același succes prin eradicarea pericolului bolșevic. Într-o istorie alternativă Holocaustul putea fi minimizat sau chiar ascuns la fel cum astăzi unii subestimează scara ororilor din Gulag. Iar succesorul unui alt imperiu învingătoare putea la fel, precum Rusia de astăzi, să utilizeze Ziua Victoriei, istoria comună și drepturile minorităților pentru a menține fostele state-satelite în zona sa de influență. Vă invităm la un exercițiu de istorie alternativă pentru ce dogme istorice ar rezulta dacă din al Doilea Război Mondial ar ieși un alt învingător.

În acest an, celebrăm 76 de ani de la victoria Cracoziei asupra URSS în Războiul Națiunilor contra bolșevismului. Războiul care a reunit popoarele superioare în jurul Cracoziei pentru salvarea Europei de pericolul comunismului. În istoriografia occidentală se utilizează termenul de al Doilea Război Mondial. De 76 de ani Europa se dezvoltă pașnic, păstrând valorile tradiționale milenare a ordinii, familiei și respectului față de cel puternic. Cracozia mereu a fost un stat pacifist. Însă în urma atacului perfid și neașteptat al URSS asupra hotarelor estice, poporul nu a avut decât să se ridice contra invadatorilor pentru apărarea existenței și libertății sale. Pentru cauza Europei libere de ciuma roșie s-au alăturat și popoarele asuprite de regimul sovietic. Partidul bolșevic a terorizat proprii cetățeni printr-un aparat represiv a deportărilor, foametei și muncii silnice. Totul pentru crearea societății utopice ale omului sovietic. Înaintând în interiorul Rusiei, armata cracoziană elibera deținuții politici ai GULAG-ului, arătând lumii atrocitățile regimului stalinist. După lupte grele Moscova în final a fost eliberată, inclusiv cu ajutorul localnicilor care treceau masiv de partea armatelor cracoziene. Conștientizând înfrângerea inevitabilă, dictatorul Stalin s-a sinucis în reședința sa. Reprezentanții statului major au semnat sub Moscova actul de capitulare a Uniunii Sovietice. Pe vârful Turnului Spaskii a fost arborat steagul victoriei al Cracoziei unite. Cioburile de marmură a Mausoleului lui Lenin aruncat în aer au fost aduse drept trofee de război la Parada militară din Cracozgrad. Secera și ciocanul de pe fațadele clădirilor publice au fost înlocuite cu simbolul național al Cracoziei – triskelionul. Cetățenii reuniți sub steagurile Partidului Național-Sindicalist Crocozian sărbătoreau sfârșitul anilor grei de război. Oamenii așteptau cu speranțe noua eră a Imperiului de o mii de ani promis de Gandalf cel Mare și Sfânt. Imperiul binelui și fericirii în care triumfă ordinea și dreptatea.

Cei vârstnici spun că fără Gandalf cel Mare și Sfânt, nu se știe dacă victoria ar fi fost posibilă. Indiferent ce s-ar spune, el a fost un geniul militar, manager iscusit și eliberatorul Europei de bolșevism. Marele lider mereu avertiza Europa despre invazia inevitabilă a URSS asupra Europei. Pentru prevenirea războiului, el a încercat să creeze un sistem de securitate colectivă pe continent.  Inițiativa sinceră nu a fost susținută însă de toate statele și de aceea Gandalf cel Mare și Sfânt a fost nevoit sa le convingă pe unele în mod forțat, tot însă spre binele lor. Ingeniozitatea sa a dat peste cap planurile ambițioase ale sovieticilor de a lua Cracozgradul până la venirea iernii. Comandantul suprem a acționat rapid și hotărât din primele ore. Geniul său militar, a garantat, cu minim de jertfe în rândul soldaților, schimbarea decisivă a direcției războiului. Chiar și în cele mai incerte momente ale războiului, credința sa incontestabilă în victorie a fost coloana vertebrală a Partidului Național-Sindicalist Cracozenesc. În condițiile când printre liderii de partid apăreau chiar și gânduri de încheiere a unui armistițiu cu sovieticii. Datorită mâinii sale de fier, Gandalf cel Mare și Sfânt a reușit să asigure buna funcționarea a statului și realizarea planurilor economice. Dar cel mai mare merit, care nu a fost reușit de nimeni în istoria națională, a fost unificare întregului popor în jurul unei singure cauze. Poporul a fost predestinat pentru victorie, însă Conducătorul a indicat direcția spre victorie.

După război a urmat o perioadă mult dorită de prosperitate și pace. Țara a fost rapid reconstruită și și-a revenit rapid pe făgașul industrializării. Niciodată în istoria Cracoziei, oamenii nu au cunoscut un nivel atât de înalt al bunăstării. Orizonturile erau împânzite de coșurile de fum ale noilor fabrici și uzine. Mii de kilometri de drumuri asfaltate și căi ferate conectau regiuni îndepărtate anterior izolate. Canalele artificiale săpate de bravii voluntari uneau mările și oceanele. Hidrocentralele și stațiile atomice alimentau cu electricitate orașele în plină creștere. Pe întreg parcurs al vieții partidul își lua responsabilitatea pentru bunăstarea oamenilor. Fiecare beneficia de locuri bugetate servicii medicale și educație gratuită, locuri universitare bugetate, loc de muncă stabil și indemnizații generoase. Conform concepției lui Gandalf cel Mare și Sfânt despre Spațiul Vital, pe teritoriile răsăritene eliberate de armata cracoziană, au fost investite miliarde de cracozdinari pentru reconstrucția orașelor și dezvoltarea infrastructurii. Copii au beneficiat de educație modernă după modelul cracoz. Popoarele răsăritene cu mare entuziasm au participat la reconstrucția Europei, inclusiv prin exportul resurselor sale naturale cu care este bogat teritoriul fostului URSS.

În 1969 Gandalf cel Mare și Sfânt a decedat în reședința sa suburbia Cracozgradului. Milioane de cetățeni l-au petrecut  pe ultimul drum. Din Paris până în Moscova au fost declarate zile de doliu. Corpul neînsuflețit a fost balzamat și plasat în noul mausoleu din Cracozgrad redenumit solemn în Gandalfgrad. Oamenii nu puteau să-și imagineze o lume fără Liderul care le-a adus victoria și siguranța în ziua de mâine. Și totuși cauza lui Gandalf a fost continuată de tinerii lideri ai partidului care au decis să guverneze colectiv țara. Viața a devenit mai plăcută. Cetățenii au trecut din blocuri comunale din perioada războiului, în apartamente, care deși erau înghesuite, erau noi și posedate doar de noii locatari. În magazine au apărut mărfuri anterior necunoscute: frigidere cu congelator, televizioare color, radiouri portabile. Stocul de haine și încălțăminte s-a diversificat. Iar părinții noștri până acum își reamintesc cu mare nostalgie despre calitatea cârnățurilor de doar 1 cracozdinar sau apei dulci cu gust de portocală de doar 0,30 cracozdinari.  Muncitorii perseverenți și patrioți veritabili, beneficia de o vacanță achitată de stat la Marea Baltică sau Crimeea. În cinematografe puteai viziona filmele regizorilor anterior necunoscuți. În anii 70, concepția Spațiului Vital a fost abandonată în favoarea reorganizării Imperiului în Uniunea Popoarelor Libere ale Europei. Fiecărei națiuni ia fost acordat dreptul să-și aleagă democratic și liber un nou guvern. Partidele pro-cracoziene învingătoare și-au reconfirmat dorința de a rămâne în alianță politică și militară cu Cracozia care i-a eliberat decenii în urmă de bolșevism. Pericolul unui atac nuclear al Japoniei, fostul aliat a Cracoziei în perioada Marelui Război, a determinat statele prietenoase să ceară păstrarea prezenței miliare a Cracozie pe teritoriile sale. Japonia a fost aliatul principal al Imperiului în perioada războiul, însă din cauza politicii imperialiste ale Tokyo relațiile s-au tensionat după război. Isteria legată de posibilitatea unui noi război mondial a fost întreruptă de noutatea neașteptată că corpul balzamat a lui Gandalf este scos din mausoleu. Monumentul lui Gandalf din centrul Gandalfgradului a fost strămutat la marginea parcului orășenesc. Gandalfgradul, a revenit la denumirea sa istorică de Cracozgrad. Marii șefi de partid chiar își permiteau să critice perioada gandalfistă, deși anume în această perioadă actuala elită și-a clădit cariera politică. În societate se simțea un val de nedumerire și chiar demoralizare că numele lui Gandalf a devenit rapid un subiect tabu. Totuși o minoritate de oameni în secret răsuflau ușurați că Gandalf este dat uitării. De exemplu vecina bătrână, rămasă văduvă în anii 50, cu greu își ascundea satisfacția: “Și-a meritat soarta” se exprima ea în discuțiile din curte. După ce soțul ei a fost declarat dispărut în cirscumstanțe neclare, întreaga ei familie a fost ignorată de prieteni, vecini și colegi. Au trecut anii, și de Gandalf își aminteau doar cu ocazia Zilei Victoriei. Însă cetățeanului simplu nu avea timp să se gândească prea mult la dezgandalfizarea vieții publice. Poporul crocozian era cel puțin mulțumit că are de lucru și are ce mânca. Cel mai important să fie evitat un nou război.

La sfârșitul anilor 80 situația în țară s-a înrăutățit major. Deși l-a televizor partidul raporta succese economice și prognoze ambițioase, realitatea era alta: rânduri lungi la magazine, lipsuri de produse, birocrația și fărădelegile cracozfuncționarilor, corupția pentru rapidizarea procesului de obținere a mașinii și apartamentului. Concedii la mare plătite de stat erau oferite mai puține. Hainele, încălțămintea și tehnica nu era de calitatea de odinioară. Dacă făceai rost de un radiou japonez sau jeansuri americane erau cel mai stilat în cartier. Pentru a redresa situația economică, partidul a decis schimbarea abordării politicii externe. Noua conducere a partidului a finalizat cursa înarmărilor cu Japonia, economisind sume colosale pe seama reducerii bugetului militar. Țara sa deschis întregii lumi. Pe plan intern, partidul a pornit reînoirea sistemul politic. Cenzura a fost redusă. Noile televiziuni, ziare și reviste își permiteau chiar să critice conducerea partidului. S-a constat că societatea noului tip încă nu a fost construită și nici nu există garanții ca ea va fi vreodată realizabilă. Cu liberalizarea presei lumea a început să afle că în Imperiul de o mie de ani există sărăcie, șomaj, prostituție, crime politice și lagăre imense de detenție. Partidul a permis accesul liber a publicului către arhivele secrete de stat. Documentele au arătat că pe fronturile războiului au decedat nu câteva sute de mii, dar milioane de soldați cracozieni. Ofițerii de război practicau pedeapsă cu moartea a familiilor soldaților dezertori. Iar asaltarea orașelor sovietice s-a realizat cu orice preț, soldații fiind văzuți doar ca carne de tun. Teancurile de rapoarte au demonstrat că fără ajutorul umanitar, munițiile și armamentul livrate de aliații Cracoziei, în mare parte Japonia, nu este cert dacă războiul s-ar fi finalizat în favoarea Cracoziei. Au ieșit la iveală și scheletele lui Gandalf cel Mare și Sfânt, care nu se deosebea de Stalin în cruzime. Gandalf a uzurpat puterea în stat, înlăturând oponenții politici după incendierea Parlamentului Cracoziei, care se presupune că tot a fost pusă la cale de el. Societatea ideală a fost realizat prin toate mijloacele, inclusiv cu ajutorul unui sistem de lagărele de concentrare în care erau exterminați în masă oponenți politici, comuniști, partizani, si minorități etnice nedorit. Între 6 și 10 milioane de elemente nedorite din toată Europa au fost executați în gropi comune sau arși în camera de incendiere. Alte milioane de persoane au fost exploatate la marile șantiere industriale pentru satisfacerea necesităților frontului. Calvarul gandalfist a fost și mai masiv pe teritoriile fostului URSS. Autoritățile gandalfiste au redeschis rapid lagărele GULAG-ului, găsindule rapid o altă funcționalitate. Teroarea sovietică a fost schimbată pe teroarea gandolfiană. Iar proiectul Spațiului Vital a fost de fapt un plan de depopulare, dezindustrializare și exploatare economică a teritoriilor răsăritene.

Cetățenii au conștientizat că Uniunea Popoarelor Libere ale Europei nu a fost o creație sinceră a popoarelor, ci o construcției artificială bazată pe minciună și frică. Ultima fisură a fost provocată de dezvăluirea faptului că între 1939 și 1941, Cracozia și URSS erau de fapt aliați prin tratat de neagresiune. URSS aproviziona campaniile militare ale Liderului cu petrol, metale și lemn. Mai mult, prin Protocolul adițional secret, considerat un mit, Gandalf cel Mare și Sfânt și Stalin au încorporat împreună teritorii din Europa de Est. Iar în Europa eliberată de bolșevici, Cracozia a instaurat regimuri marionete controlate direct din Cracozgrad. Orice tentativă a statelor-satelite de a avea o politică independentă de Cracovia se finaliza cu intervenții militare. Noua guvernare a condamnat Tratatul de neagresiune și agresiunile militare din trecut. Însă când frica și minciuna din societate s-a diluat, s-a pierdut și sensul întregii Uniuni. În republicile marginale, s-au declanșat mișcări pentru drepturile democratice și trezirea conștiinței naționale. Steagurile Uniunii era arse la manifestații publice, iar triskelionele cracoziene era ascunse sub tencuială. Una după alta guvernele regionale proclamau suveranitate și independența față de Cracozgrad. În 1992, fostele republici surori au semnat un tratat prin care Uniunea a fost oficial declarată desființată. Mulți oameni, în special milioanele de cracozieni treziți peste noapte în afara nou formate Republici Cracozia, regretau destrămarea Uniunii. Totuși în marea parte a societății se afla în nostalgie și speranță în noul viitor.

Noile regimuri se reîntorceau la limbile, alfabetele și culturile sale istorice. Limba cracoză, anterior unica limba de stat și de comunicare interetnică, a fost eliminată din spațiul public. Cracozienii, care reprezentau elita politică și economică a țării, erau înlăturați din principalele funcții publice, pentru a fi înlocuiți cu reprezentanții națiunii majoritare. Simplii cracozieni nu puteau înțelege sursa supărării ale popoarele considerate mereu înfrățite. Din contra, cracozienii se considerau victimele foștilor săi conaționali, care nu sunt recunoscătorii metropolei pentru reconstrucția și modernizarea republicilor unionale. Prin investiții de miliarde de cracozdinari, în doar câteva decenii, provincii preponderent agrare în trecut, au devenit zone industrializate și urbanizate. Mai mult, unele republicii și-au extins teritoriul care urmare a încorporării unor provincii istorice cracoze. Nemulțumirile acumulate au determinat dispoziții separatiste în regiunilor populate compact de vorbitorii de cracoză. Unele au degenerat în conflicte militare cu implicarea directă a diviziilor cracoze aflate în proces de evacuare în Republica Cracozia. Până în prezent, aceste conflicte sunt înghețate.

Anii 90 s-au soldat cu un fiasco în construcția democrației cracoze. Guvernele se schimbau unul după altul. Numeroase partide populiste, implicate în scandaluri de corupție, nu își onorau angajamentele în fața alegătorilor. Fabrici și uzine, mândria de altă dată a Uniunii, au falimentat, lăsând șomeri orașe întregi. Deconectările de lumină, spitalele neîncălzite și banditismul pe străzi a devenit parte firească a vieții cotidiene. Grupuri înguste de foști funcționari și membrii ai fostului partid gandalfist prin trucarea privatizărilor au concentrat ceea ce a mai rămas din potențialul industrial. Pe exterior Japonia nu se grăbea să recunoască Cracozia democratică drept un partener egal. Republica Cracozia, considerată învinsa cursei înarmărilor, erau mai degrabă văzută ca un stat de mâna a treia.  În societatea demoralizată, nostalgiile după stabilitatea vechiului regim și trecutul glorios au influențat schimbarea politicii interne și externe la răscrucea de secole.

Noul partid de guvernământ „Cracozia Unită” a început reabilitarea trecutului ca parte a doctrinei anunțate de președintele Gollum – de a ridica Cracozia din genunchi. Partidul Național-Sindicalist și-a continuat activitatea, deși opoziția a insistat ca partidul să se dezică de triskelion și atributica gandalfistă. Defapt majoritatea membrilor a „Cracoziei Unite” sunt din nomenclatură vechiul partid Unional. Imnul din vremea lui Gandalf, „Cracozia mai presus de toate” a fost reintrodus drept imnul de stat al Republicii Cracozia. Triskelioanele de pe fațade ascunse pentru un deceniu de tencuială au văzut din nou lumina zilei. Ziua Victoriei în Războiul Națiunilor contra bolșevismului a fost declarat iarăși sărbătoare națională. Paradele militare, care nu se mai desfășurau după moartea lui Gandalf cel Mare și Sfânt, au devenit iarăși un atribut important de celebrare. În noile cărți de istorie, este argumentat rolul exclusiv al poporului cracozian în eliberarea Europei de bolșevism. În manualele de istorie s-a introdus teza conform cărora Tratatul de neagresiune este justificat ca o necesitate prin care Gandalf cel Mare și Sfânt a câștigat răgaz pentru pregătirea contraatacului. Gollum a declarant că Imperiul nu a încălcat niciodată independența și integritatea teritorială a vecinilor, deoarece unirea lor a avut loc pe cale benevolă și democratică. Actualele state independente nu ar trebuie să vină cu pretenții la adresa Republicii Cracozia, în condițiile în care în anii 30 acestea singure au colaborat activ cu URSS. În toată țara, se deschid noi monumente și busturi a lui Gandalf cel Mare și Sfânt. Tot mai multe sondaje arată că oamenii îl consideră pe Lider un personaj pozitiv în istoria națională. Nimeni nu pune la îndoială că în perioada gandalfistă au existat represiuni. Însă aceste represiuni au fost făcute în perioada dificilă a războiului și au fost necesare pentru obținerea victoriei. De fapt nu există dovezi că Gandalf personal a fost responsabil de teroare sau știa despre ele. Iar scara represiunilor este adesea exagerată de istoricii și ong-știi finanțați din fondurile străine, majoritatea japoneze. Liderii opoziției și statelor ostile bat în persoana lui Gandalf cel Mare și Sfânt pentru a pune la îndoială rezultatele războiului.

Republica Cracozia este îngrijorată de tendințele de falsificare și rescriere a istoriei în spațiul ex-unional. Nu este admisibil ca veteranii cracozieni care au luptat pentru eliberarea Europei să fie declarați ocupanți. Iar relațiile diplomatice să fie rupte, neglijând conexiunile istorice și spirituale milenare cu Cracozia. Ministerul culturii finanțează activ campaniile de celebrare a Victoriei în spațiul ex-unional: distribuirea panglicilor victoriei, difuzarea filmelor patriotice, concerte cu muzică militară, expoziții de armament. Gollum a avertizat că distrugerea monumentelor războiului și stingerea focurilor veșnice în fostele republici unionale nu vor fi lăsate fără un răspuns dur din partea autorităților cracoziene. Instalarea în ultimii a unor regimuri neo-bolșevice, projaponeze și cracozofobe convinge Cracozgradul de necesitatea unor măsuri mult mai dure, inclusiv militare. Victoria în război rămâne principalul pilon ai unității lumii cracoziene. Iată de ce trădătorii interni și forțele externe ostile prin re-evaluarea trecutului încearcă să împiedice proceselor integraționiste firești din fostul spațiu unional, lucru pe care Noul Lider, Gollum nu îl va admite niciodată.

Exercițiu a prezentat doar un presupus scenariu din numărul infinit de alte scenarii alternative. Realitatea este că un singur scenariu, nu mai puțin dramatic, a avut loc după 1945 încoace, având drept protagonist principal un experiment totalitar real – URSS-ul învingător. Uniunea Sovietică și Germania nazistă, au delimitat amical sferele de influență în Europa de Est, provocând un răzoi în care tot ele se vor confrunta. Războiul s-a finalizat în favoarea unui alt dictator, Iosif Stalin, care a fost mai capabil decât omologul său să jertfească fără scrupule mai multe milioane de soldați. Eliberarea Europei de Est a fost de fapt schimbarea unui regim totalitar de ocupație pe altul. Iar dacă Holocaustul s-a finalizat odată cu înfrângerea nazismului, teroarea sovietică a continuat să măcelărească mai departe milioane de cetățeni sovietici. Bazat pe frică și minciună, URSS în cele din urmă s-a destrămat, dar miturile sale sunt mai viabile ca niciodată în spațiul post-sovietic, în special în Rusia. Cu cât ne îndepărtăm cronologic de evenimentele tragice din trecut, cu atât societatea este mai predispusă să creadă în falsurile istorice, aparent desființate prin argumente științifice și istorice. Deși puțini ar dori de fapt să trăiască în trecut, precum în epoca lui Stalin, gloria trecutului fascinează oamenii. Ziua Victoriei sau Stalin este ca o cârjă psihologică. Clasa politică este mai liniștită cu ea, deoarece oricând se epuizează capitalul său de susținere, ea poate alina complexele societății prin umflarea artificială a propriei însemnătății istorice și măreției militare. Istoria oferă răspunsuri simple și la întrebările existențiale ale omului de rând, vulnerabil în perioadele de tranziție și incertitudine. Dar aceste jocuri cu istoria devin mai periculoase cu cât distanța cronologică crescândă lasă uitării tragediile trecutului și reînvie vechile legende care determină pe unii să declare „Putem să repetăm” sau „Ne trebuie la conducere un Stalin care să asigure ordinea și stabilitate”. Este timpul să lăsăm trecutul pe seama istoricilor și să mergem înainte fără să privim înapoi.

Mai jos puteți urmări un video explicativ bazat pe acest articol în limba engleză.

Autori: Dionis Smoleac (premiant la Olimpiadele Republicane 2015-2018) & Mark Mazureanu