Examenul de bacalaureat este o provocare pentru elevi. Acum când sunt pe ultima sută de metri înainte de susținere, ne-am propus să realizăm un vox cu șase tineri, pentru a afla percepția acestora despre însemnătatea bacalaureatului și care sunt fricile acestora ca înainte de examen. 

Marina Cobîleanschi, elevă la I.P.L.T. „Mihai Eminescu”, orașul Cimișlia: „Consider că testul de bacalaureat este o etapă importantă în viața oricărei persoane. Acest test standardizat măsoară unicitatea principală a elevului prin criterii comune analizate și evaluate subiectiv. Toate testele mă fac să mă simt stresată, deoarece la fiecare mă gândesc că mai am de învățat și nu e destul. Timpul începe să ne preseze, dar partea cea mai rea sunt părinții care ne fac să ne gândim că aici se oprește lumea și nu există viață după BAC. Mă simțeam cea mai pregătită la engleză, pentru că am susținut testul TOEFL și am fost scutită. La fel, la Geografia oarecum mă salvează datorită prezenței atlasului”. 

Stas Cebotari, elev la I.P.L.T. „Mihai Eminescu”, orașul Drochia: „Un simplu test, obișnuit, care nu se diferențiază cu mult de celelalte. Sunt cu mai multe emoții și stres la disciplina selectivă, Geografia în cazul meu, întrucât perioada pandemică a lezat din pregătirea la acest obiect, iar lecțiile online (înregistrate de profesori străini) nu prea erau cu un mare impact și pe înțeles. Totodată, lipsa unor caiete de teste adaptate noii programe este un alt minus în susținerea tezei de mai sus. Mă simt cel mai bine pregătit la istorie, deoarece, în pofida pandemică, am lucrat mult în această direcție, istoria fiind cumva mai aproape de mine, broșurile existente, caietele de teste sunt un suport foarte bun pentru a studia disciplina vizată”. 

Diana Rusu, elevă la I.P.L.T. „Vasile Alecsandri”, municipiul Chișinău: „Bacalaureatul e o simplă treaptă în evoluția noastră ca viitori studenți. E o modalitate de a ne demonstra nouă și ministerului că nu am fost trei ani la liceu degeaba. Disciplina la care sunt mai stresată este istorie, fiind mult material, îmi este mai complicat să țin pasul. Cel mai pregătită sunt la limba engleză, fiindu-mi aproape de inimă. De altfel, atât timp cât ești înconjurată de muzică, filme, și mult alt content în această limbă, lucrurile devin mult mai ușoare.”

 

Andrei Sherepitco, elev la I.P.L.T. „Mihail Lomonosov”, orașul Orhei: „Bacalaureatul este un test care va arăta pregătirea mea pe care am dobândit-o în liceu. Este un test cu mai multă responsabilitate și mai multe consecințe. M-am stresat mai mult la obiectul limba engleză, deoarece a durat o perioadă de pregătire intensă pentru a susține examenul IELTS, ca într-un final să am 10 automat la examenul de bacalaureat. Sunt cel mai pregătit la limba rusă, pentru că o cunosc și îmi place literatura, cel puțin nu simt un stres deosebit în această disciplină.”

 

Doina Josan, elevă la I.P.L.T. „Doroțcaia”, s. Doroțcaia, raionul Dubăsari: „Pentru mine testul de bacalaureat înseamnă o etapă a vieții care îmi va decide viitorul. Ceea ce ține de planul profesional sunt foarte stresată la disciplina de istorie iar la disciplina de limba franceză sunt mai puțin stresată.”

 

Vlad Fanea, elev la I.P.L.T. „Vasile Coroban”, orașul Glodeni: „Pentru mine, testul de bacalaureat este o zonă, barieră între adolescență și maturitate, este un test care nu prezintă și nu demonstrează toate competențele și cunoștințele obținute de-a lungul a 12 ani de studii. Plus la aceasta, testul de bacalaureat este un bilet ce nu oferă posibilitatea nivelului să nu continue studiile superioare. Cea mai dificilă disciplină mi se pare limba română, deoarece fiind la profilul real, conștientizez că este destul de greu să corespunzi baremului și cerințelor acestui test de bacalaureat. Finalizând studiile la profilul real, mi se pare mai ușor de realizat un test exact, în comparație cu un test la limba română, care este în unele cazuri un test întortocheat și pe neînțelesul elevilor. Mă simt cel mai pregătit la chimie, deoarece este disciplina de BAC pe care mi-am ales-o și de-a lungul anilor de liceu am studiat-o mai intensiv, fiind disciplina mea preferată. Plus la aceasta, cel mai des învăț anume pentru chimie, deoarece mă fascinează și îmi creează interes.”

Sesiunea de bacalaureat din acest an a început astăzi, 3 iunie, cu proba de examen la limba și literatura română (alolingvi). La proba națională de bacalaureat 2022, organizat în perioada 3-21 iunie urmează să participe 17 710 candidați admiși care vor susține probele de examen în cadrul celor 93 de centre de bacalaureat instituite în întreaga țară.

Autoare: Virgilia Guriev