Ne aflăm într-o perioadă decisivă pentru tinerii absolvenți, care în această vară urmează să aleagă domeniul în care își doresc să activeze și instituția în care vor obține studiile licențiate necesare. Pentru că este un fenomen des întâlnit ca tinerii noștri să-și urmeze studiile peste hotare, ne-am propus să aflăm în voxul ce urmează care sunt planurile de viitor a acestora și unde își doresc să studieze. 

Cătălina Panuș, absolventă a Liceului „Litterarum”, orașul Chișinău: Cred că fiecare dintre noi a fost întrebat de mai multe ori pe tot parcursul vieții: „Ce dorești să devii în viitor?”. Răspunsurile se schimbau pe an ce trecea, până am ajuns la o vârstă când am înțeles că ar trebui deja să mă decid. În clasa a 9-a am spus părinților: „Mai am timp să aleg ce vreau să învăț la universitate”, însă m-am trezit într-o bună dimineață în clasa a 12-a. Credeam că este prea târziu pentru mine să descopăr ce m-ar pasiona pe viitor, însă nu este adevărat. Am început cu alegerea unei țări potrivite pentru mine și atunci mi-am amintit de dorința mea din clasele gimnaziale de a învață în Scoția. M-am informat despre toate facultățile oferite de universitățile din orașele Glasgow și Edinburgh. La început nu știam ce doresc să învăț, dar la un moment am ajuns la concluzia că vreau prea multe să învăț. Am ales facultatea de Business și Marketing, deoarece aceasta mi-a trezit cel mai mare interes. Respectiv am aplicat la cinci universități, dintre care am fost acceptată în patru. Decizia mea finală a fost și este University of Strathclyde, o universitate de care mă îndrăgostesc pe zi ce trece și un loc în care aștept cu nerăbdare să ajung. Ce vreau să vă spun este că niciodată nu e prea târziu, fie că doriți să studiați în Republica Moldova sau mai departe de casă. Doar trebuie să depuneți efortul de a vă descoperi pe voi înșine.

 

Constantin Macari , absolvent al I. P. L. T. „Gaudeamus”, orașul Chișinău: În această vară, care pentru toți elevii este o simplă vacanță, pentru noi, elevii promoției 2022, este o vară decisivă. Eu mi-am propus să-mi continui studiile în Republica Moldova, pentru că universitățile din țara noastră, după părerea mea, nu cedează cu nimic universităților de peste hotare. Din informația studiată de mine, pot spune că universitățile din țara noastră oferă mari oportunități generației tinere, pentru a se dezvolta în Republica Moldova.

 

 

Diana Iuz , absolventă a Colegiului „Gheorghe Asachi”, orașul Lipcani: Am absolvit colegiul cu merite bune, sunt bucuroasă de acest fapt. Am susținut cu bine BAC-ul, ceea ce îmi permite să-mi continui studiile la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept. Menționez că în viața fiecărui elev, studiile superioare sunt importante, este o nouă treaptă în viața noastră. Nu regret decizia de a continua să fac studii superioare, acest fapt ne oferă noi posibilități în viață!”

 

 

Daniel Sandul, absolvent al I. P. L. T. „Gaudeamus”, orașul Chișinău: După o lungă perioadă dedicată alegerii între a continua studiile superioare în Moldova sau peste hotare, am ajuns la decizia de a pleca din țară. Am făcut această alegere dificilă nu din motivul că facultățile din Republica Moldova sunt de o calitate mai rea, ci din cauza că plecarea peste hotare la o vârstă atât de fragedă este o experiență valoroasă care include învățarea și perfecționarea unei limbi, dar și întâlnirea unor oameni noi care reprezintă o altă cultură. Destinația pe care am ales-o este Danemarca. Am așteptări mari de la studiile superioare în această țară, pentru că este cunoscută drept un loc perfect pentru studenți”.

 

Victoraș Flaviu, absolvent al I.P.L.T. „Petre Ștefănucă”, orașul Ialoveni: „Doresc să-mi urmez studiile în Republica Moldova, la UTM, Facultatea de Tehnologii Alimentare, deoarece doresc să deschid o patiserie și o altă afacere în domeniul HoReCa la noi în țară. Eu consider și susțin faptul că instituțiile de învățământ superior de la noi au cadre didactice foarte bine abilitate. Vreau să rămân în țară și știu că și la noi este posibil! Rămâneți acasă!”

 

Zolotco Ion, absolvent al I.P.L.T. „Spiru Haret” orașul Chișinău: Doar după absolvirea treptei liceale, se începe adevărata viața matură. Se începe viața de student. Lumea e mare și plină de posibilități. Din acest motiv am aplicat în trei țări cu viziuni, tradiții și lifestyle total diferit. Austria, Danemarca și Olanda. Alegerea a fost grea. Fiecare țară are plusurile sale, de la o economie de invidiat, la o țară plină de studenți moldoveni sau chiar pentru personalitățile născute acolo. Totuși am decis că țara care mi se potrivește e Austria. Îmi place tare atitudinea lor față de studenți, studiile calitative și viața lor de acolo. E o țară ce în ultimii ani apare tot mai des în planurile studenților moldoveni ce vor să aplice într-o țară europeană. Universitatea la care o să studiez e IMC Krems, situată într-un orășel la 70 km de Viena, plin de priveliști frumoase. O universitate cu profesori superbi și programe interesante. Mereu am fost impresionat de domeniul Business și ei oferă studii la facultatea de „International Business”. După finalizarea ei o să pot să activez în domeniul iubit”.

Absolvenții urmează să susțină ultima probă a examenului național de bacalaureat pe 17 și 21 iunie. Perioada de admitere la universitățile autohtone va începe în a doua jumătate a lunii iulie, dățile exacte pentru programul de depunere a documentelor urmează să fie stabilite de către fiecare instituție în parte și anunțate pe platformele oficiale a acestora.

Autoare: Valeria Munteanu