Pandemia a afectat nu doar bunăstarea vieții umane, ci și activitatea multor festivale din întreaga lume. Festivalul de vară Art-Labyrinth nu este excepție și ediția a XIII-a din anul 2020 este amânată. Evenimentul se va desfășura în anul 2021, în comuna Bisoca, județul Buzău.

Art-Labyrinth Summer Festival este un eveniment anual, care se desfășoară în sânul naturii, în cele mai pitorești locuri ale Moldovei. În premieră, din anul 2021, fiecare al doilea festival se va petrece peste hotarele țării.

„Festivalul a fost planificat pentru 23-27 iunie, apoi a fost amânat până pe 31 iunie-5 iulie, din motive organizaționale. În martie a început carantina, în timp ce deja au fost lansate lucrările active la organizarea festivalului. Am început deja un program de publicitate și a fost asamblată echipa de pregătire. Dar totuși, nu au fost făcute încă investiții semnificative, deoarece principalele cheltuieli sunt achiziționarea de materiale, alimente și combustibil. Festivalul nostru nu este comercial, așa că nu mizăm pe un venit mare din festival. Facem acest lucru preponderent pe o bază voluntară. Astfel, analizând situația în legătură cu virusul, festivalul a fost amânat pentru anul viitor”, relatează Elizaveta Orlova, membră al echipei organizaționale.

Primul festival Art-Labyrinth a avut loc în 2008. Între timp, festivalul a dobândit un public fidel, care vine în fiecare an, dar și persoane care vin pentru prima dată. Festivalul este non-comercial și organizat de un grup entuziast de oameni, care consideră că arta și muzica aduc inspirație fiecărei persoane.

Amintim că, ediția a XIII-a a festivalului se va desfășura în anul 2021 în comuna Bisoca, județul Buzău. Timp de 5 zile, oaspeții festivalului au ocazia să trăiască în corturi, să viziteze diverse ateliere de creație, master-class-uri, yoga, să guste mâncare vegetariană și să danseze în jurul focului de tabără sub sunetul tobelor africane.

Autoare: Anastasia Suveică