Începând cu luna septembrie 2022, la Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tehnică din Moldova vor fi inițiate cele trei specialități noi: Producția multimedia, Designul jocurilor și Animație, aprobate printr-o hotărâre de guvern pe 18 mai anul curent.

Specialitățile noi vor fi introduse în cadrul studiilor de licență (ciclul 1) și fac parte din domeniul „Arte” și „Tehnici audiovizuale și producție media”, este indicat în hotărârea emisă de guvern. Planul pentru programele noi de licență este realizat în colaborare cu profesori-practicieni din sectorul privat, conform curriculei dezvoltate de cadrele didactice a unor universități cu renume din Occident.

În cadrul Universității Tehnice din Moldova specialitatea nouă ce vizează designul jocurilor va fi încadrată în programul Facultății de Design, specialitatea fiind denumită inDesign. Prețul unui loc la contract va varia între 11 și 13 mii de lei. „Noi dispunem de suficiente locuri la buget pentru studenții ce își doresc să aplice la noile specialități”, a declarat pentru diez un reprezentant al comisiei de admitere a UTM.

Universitatea de Stat din Moldova afirmă că stabilirea momentelor organizaționale referitor la noile specialități urmează a fi definitivată. Cert însă este faptul că aceste specialități sunt preconizate pentru Facultatea de Jurnalism și Știinte ale Comunicării. Toate detaliile privind depunerea actelor la specialitățile în cauză vor fi publicate mai târziu pe site-ul oficial și pe rețelele de socializare a instituției, ne-a anunțat reprezentanta comisiei de admitere a USM.

Un prilej pentru apariția noilor specialități a fost deschiderea primului centru de producție digital-media din Moldova în cadrul Universității de Stat, care a avut loc în luna decembrie anul trecut. Acest centru le oferă studenților posibilitatea să lucreze cu tehnologii digitale de ultima generație. „Suma totală a investițiilor deja a constituit $3 milioane, către anul 2025 va constitui $7 milioane. Banii vor fi investiți în dotarea auditoriilor, precum și în tehnologiile și programele moderne de studiu. Pentru jurnaliști vor apărea 2 specialități noi, și anume New Media și Game Development”, a menționat Igor Șarov într-un interviu oferit pentru noi.md.

Perioada de admitere pentru anul de studii 2022/2023 va începe în a doua jumătate a lunii iulie în universitățile autohtone. Studenții vor avea posibilitatea să depună actele în format fizic, dar și online. Depunerea actelor se va desfășura, ca și în anii precedenți, în două tururi. Turul II va fi programat pentru prima jumătate a lunii august.

Autor: Valeria Munteanu