Luna august este perioada când diaspora cu drag revine acasă într-o mică vacanță. Este un bun prilej de întâlnire cu prietenii, de vizitare a școlii natale. În această lună a revenit acasă și familia Bagrin. Deja de un an de zile ansamblul „Firicel de busuioc” de la Gimnaziul „Bujor” are o frumoasă colaborare cu maestrul Anatol Bagrin.

Acesta a făcut aranjamente muzicale pentru mai multe cântece din repertoriul acestui colectiv, cum ar fi „La Cișmeaua Căprioarelor”, „Țara mea”, „La oglindă”. Cu acest prilej Anatol Bagrin, împreună cu familia sa, au vizitat Gimnaziul „Bujor”, unde îi aștepta cu drag ansamblul „Firicel de busuioc”.

Oaspeții au fost întâmpinați, tradițional, cu pâine și sare. În frunte cu Sergiu Ștefan, ansamblul a prezentat un frumos program artistic pe care l-au pregătit cu mult drag pentru a bucura sufletele invitaților. Micii artiști au fost răsplătiți cu aplauze și cuvinte frumoase. Surpriza mare pentru toți cei prezenți a fost și faptul că ansamblul a iești pe scenă în costumele naționale recent achiziționate. Acestea au putut fi aduse datorită susținerii din partea absolvenților promoției anului 1996 și câtorva agenți economici din localitate.

Spre sfârșitul activității, Anatol Bagrin a mulțumit ansamblului pentru programul artistic și le-a promis că va continua să colaboreze cu acest colectiv minunat, bucurându-l cu noi lucrări muzicale. Soția sa Aliona Bagrin s-a bucurat mult că în școala natală tânăra generație este antrenată în activități culturale frumoase. Managera instituției, Vera Moșneagu, i-a încurajat pe membrii ansamblului să continue activitatea și le-a urat noi succese pe viitor.

Autoare: Mihaela Olaru, elevă la Gimnaziul „Bujor”