Ion Iliescu este antrenor și deținătorul centurii negre IV Dan în Taekwon-Do. Este originar din satul Mihălașa veche, raionul Telenești. Are 33 ani, este căsătorit și are trei copii. El a adus medalia de bronz pentru țara noastră.
Practică Taekwon-Do de 14 ani, în clubul „Stolas Leukas”. Este Campion european și vice campion Mondial și pentru a se dezvolta și crește, a început să participe și la campionatele de Kickboxing, pentru că au probe asemănătoare cu Taekwon-Do.
La antrenamentele de Taekwon-Do l-au adus ura și dorința de a se răzbuna pe vecinul și pe tatăl său vitreg, care aveau un comportament foarte agresiv față de el și mama sa. Însă, acolo a înțeles că răzbunarea nu este calea cea bună și că trebuie să învețe a ierta din toată inima.
„Așa că am ales să nu mă răzbun pe cei ce m-au bătut, ci să-i iert din toată inima. Și mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat putere să iert, că dacă nu făceam acest lucru, azi avea să fiu undeva într-o pușcărie sau mai rău, într-un mormânt”, ne-a mărturisit sportivul.
În acest sport, la fel ca în toate sporturile de performanță, este nevoie de multă disciplină. Ca să-și păstreze motivația și disciplina, Ion afirmă că merge la toate antrenamentele conduse de antrenorii săi Vasile Filat și Radu Filat. Este interesat să participe la toate competițiile din țară și la cel puțin trei competiții pe an în afara țării unde este concurență mare.
„De multe ori pentru că ajung pe podium este o motivare să continui să particip ca să cresc și să fiu mai bun. La fel, cuvintele de încurajare ale antrenorilor și ale soției mele scumpe Marika mă motivează foarte mult. Elevii care îi antrenez sunt de asemenea o motivare, pentru că trebuie să fiu un exemplul pentru ei”, ne-a explicat campionul.
Cât despre pregătirea pentru acest campionat a început încă din luna septembrie, mergând o dată pe săptămână la antrenamente la Chișinău. Pentru aceasta se trezea la ora 5.30, pentru ca să reușească să ajungă la ora 8.0 la antrenamentele din Chișinău. La fiecare antrenament primea teme pentru acasă, iar din luna octombrie, a început să se antreneze zilnic.
Cine crede că Ion dispune de toate condițiile pentru antrenamente, se înșală. Cu toate acestea, nu a renunțat și chiar a folosit această ocazie să facă și fapte bune celor în nevoie. „Condițiile de antrenament au fost extremale, m-am antrenat afară în frig, în săli fără încălzire și fără condițiile necesare, am început să alerg pe toate dealurile din satul Mihălașa și prin pădure, iar când mă întorceam acasă, luam în spate câte vreo două crengi uscate din pădure, le tăiam și le duceam la bătrânelele care nu au lemne de foc. Așa mi-am dezvoltat o rezistență foarte bună și tot odată făceam și un bine bătrânilor nevoiași.”
Nu înainte de a încheia micul interviu, Ion Iliescu a ținut să mulțumească mai multor persoane: „Aș vrea să mulțumesc antrenorilor mei pentru răbdare și investiția lor care o fac în viața mea. Mulțumesc soției mele scumpe care mă susține în tot ce fac. Le sunt recunoscător și tuturor persoanelor care m-au susținut fie cu un cuvânt de încurajare, fie cu rugăciuni, și chiar financiar ca să pot acoperi o sumă destul de mare pentru participarea mea la campionat. În spatele acestei medalii de bronz, pe care am cucerit-o la Campionatul European de Kickboxing din Antalya, stă o echipă întreagă, cărora le mulțumesc și le sunt recunoscător pentru tot. Această medalie este rezultatul muncii și contribuției tuturor, și nu în ultimul rând a lui Dumnezeu care ne-a dat la toți voință și înfăptuire. Campionatul a fost destul de puternic, au participat sportivi din 39 de țări și toți erau cei mai buni din țara lor, de aceea sunt mulțumitor pentru rezultatele obținute.”
Întrebat de ce copiii și tinerii ar trebui să fac sport, răspunsul a fost simplu: pentru a avea un trup sănătos și puternic pentru ca să fie în stare să se poată apară pe ei înșiși și pe cei mai slabi. „În orele obișnuite de antrenament în clubul «Stolas Leukas» facem antrenamente interesante pentru toate vârstele, inclusiv și pentru copiii de grădiniță. Punem un accent mare și pe antrenamentul spiritual pentru că ne dorim ca fiecare sportiv să aibă o minte sănătoasă într-un trup sănătos”, a mai adăugat sportivul.
Ion Iliescu are un scop precis – își dorește să devină campion mondial și să finiseze sala sportivă pe care a început să o construiască, așa încât să aibă condiții bune de antrenament atât el, cât și discipolii pe care-i antrenează.
Povestea lui Victor Chițu
Al doilea participant la campionat a fost Victor Chițu . Victor este din raionul Ștefan-Vodă, satul Carahasani, și la ai săi 20 de ani a reușit să ajungă și la acest campionat important. A început să practice Taekwon-do din anul 2015, la inițiativa pastorului din sat, Valeriu Mazăre. De atunci și până în prezent antrenorul și mentorul său – Igor Filimon a investit mult ca Victor să poată avea rezultatele de care se bucură acum.
Pregătirile pentru acest campionat au decurs foarte bine, afirmă tânărul: „Dumnezeu ne-a păzit de traume și ne-a îmbrăcat cu putere, ca să putem munci efectiv și regulat. Nu aș fi ajuns la acest campionat fără sprijinul și suportul președintelui Federației de Taekwon-do Contemporan Vasile Filat și antrenorului meu Igor Filimon, cărora le sunt recunoscător și le mulțumesc enorm pentru munca depusă ca toată echipa noastră să poată ajunge la Campionatul European.
Întrebat de ce ar trebui cineva să practice acest sport, am aflat că Taekwondo-ul este o artă marțială la baza căruia stă respectul, lucru pe care tinerii îl învață la fiecare antrenament.
„Vremurile în acre trăim sunt destul de incerte. Nu știu ce va fi peste cinci ani, dar aș vrea ca și atunci să fiu un om care aduce folos țarii prin ceea ce face și ce promovează. Sunt convins că investiția în noua generație poate face diferența!”
Autoare: Veronica Roșca
COMENTARII