„Domnule Igor Dodon. Ați câștigat. Felicitări. Eu nu v-am votat niciodată, dar să vă felicit, cred că e cazul, dar nu vă opriți doar la acest mesaj, citiți tot textul, găsiți două minute din timpul Dvs. prețios.
În mesajul vostru din noaptea alegerilor, de câteva ori ați dat dovadă că vă temeți de proteste. Și probabil aveți de ce.
După lansarea minciunilor cu 30.000 de sirieni, după implicarea bisericii în electorală, cu asocierea contracandidatei Dvs. cu comunitatea LGBT care a acționat ca o sperietoare pentru o parte din electoratul conservativ, după ce prietenii voștri au trimis o veste bună de la Șor la /PAS/ – e firesc că acum o să vă temeți de o revoltă a oamenilor. Pentru că atunci când știi că ai greșit ai de ce te teme.
Și tinerii vor ieși la protest. Doar că acesta nu va mai fi protestul din 2009, pentru că în 2009 a fost o generație care a crescut în ciudă și ură față de PCRM, iar acum vor ieși oameni care sunt deprinși cu iPad-uri și iPhone-uri, iar afară e frig. Dar e bine că vor ieși, e bine că vă temeți, Domnule Președinte.
Dar, Domnule Președinte, nu de asta ar trebui să vă temeți. Eu și toți cei care au fost dezgustați de campania pe care ați dus-o o să vă taxăm pentru fiecare eroare, o să penalizăm și criticăm fiecare promisiune făcută și neîndeplinită.
Ați promis că veți fi și președintele meu, dar eu nu vă cred. Aș vrea să vă amintesc câteva promisiuni pe care le-ați făcut:
Să nu colaborați sub nicio formă cu Vlad Plahotniuc – sunt chiar curios cum o să vă țineți de cuvânt după tot suportul pe care el vi l-a acordat în campanie.
O să-i retrageți cetățenia lui Trăian Băsescu – aici pur și simplu ла слабо вэ яу, пун париу кэ ну о сэ вэ дёргайц
Nu veți denunța acordul cu UE – aici cred că nu vor exista probleme, pentru că în caz contrar aveți prea multe de pierdut. Și în țară și în afara ei.
Și vă mai amintesc că ați semnat o declarație de integritate. Vai vai vai ce va fi dacă se va demonstra că aveți probleme cu integritatea și nu demisionați. Mare rușine va fi.
Ați promis că veți anula legea în baza căreia miliardul urmează să fie întors de populație. S-o văd!
Domnule Președinte. Următorii doi ani vor fi decisivi și pe de o parte aveți suportul partidului, pe de alta ați promis să fiți al tuturor. Acum cui o să-i acordați prioritate, tuturor, oamenilor ca mine care vă critică sau celor care vă susțin?
Ați văzut, Domnule Dodon, ce rating au Ghimpu și Leancă, știți de ce? Pentru că au pierdut încrederea populației, același lucru vă așteaptă cu fiecare eroare comisă. Domnule președinte, v-am zis că trebuie să vă temeți, dar nu de protestele care ar putea izbucni acum, nu. Trebuie să vă temeți de acești doi ani, pentru că acum fiecare eroare a Dvs. va fi taxată la alegerile din 2018 și atunci ați putea ajunge lângă prietenul Dvs., Ghimpu.
Un mandat cât mai dificil vă urez.”
COMENTARII