A devenit probabil o modă printre tinerii zilelor noastre să se laude în exces și într-un mod destul de nepoliticos că ei își fac studiile la una sau cealaltă instituție de învățământ universitar, nemaivorbind despre specialitatea la care studiază sau de faptul că o face într-un oraș mai mare sau unul mai mic, sau ideea principală cu cât mai departe de casă cu atât mai bine, succesul este garantat, după ei desigur.

Nu cred că instituția de învățământ oricât de bună ar fi ea te-ar putea impune să înveți ori ți-ar garanta 100 % la începutul anului de studiu că indiferent de care ar fi atârnarea ta, serioasă sau mai puțin serioasă, vei prezenta rezultate bune sau mai puțin bune. Care e ideea aici? E una simplă, indiferent de faptul că tu studiezi, dar la rândul tău nu ai o atârnare serioasă, reușitele tale nu vor fi unele dintre cele mai bune și dacă îmi spuneți că principală e diploma obținută la final, eu nu o să fiu de acord cu dumneavoastră. Un specialist bun în oricare domeniu e unul dedicat, responsabil, cu idei inovative și o motivație către reușită. Așa că studiu de dragul studiului succesul nu ți-l garantează, eu aș zice că o faci doar din simplul motiv pentru ca să nu te diferențiezi de majoritate. Un student care este bine determinat în ceea ce face, un student care dorește să învețe, va obține reușite indiferent de instituția în care studiază.

O altă idee este faptul că reputația orașului la fel nu este determinatorul studiilor calitative. Da Chișinăul, capitala Moldovei, este un oraș mai mare cu mai multe posibilități, dar să nu uităm că aceste posibilități tot trebuie să știi a le folosi, trebuie să ai competențe mai întâi de toate pentru a le aplica și a demonstra că ești în stare de ceva, mai apoi vorbim. Și desigur ideea care stă la baza alegerii orașului e „cu cât mai departe de casă cu atât mai bine” și numai să-mi ziceți că nu e corect.

Ce era acolo cu specialitățile? Ah da și asta e o temă destul de controversată. Sunt profesii mai mult căutate pe piață, sunt cele mai puțin căutate, mai bine plătite sau mai prost plătite. Caracteristic țării noastre, profesii cerute, dar prost plătite. În anumiți ani oricum este una sau mai multe profesii (specialități) care într-un mod sau altul sunt la modă în sensul direct al acestui cuvânt. Promisiuni mari și multe, fapt ce-i determină pe mulți, indiferent de vocația pe care o au, talent sau vis, să meargă acolo, din simplul fapt că undeva cineva a zis că aici bine se plătește și când spui la ce studiezi sună destul de solid. Aș zice că duc tinerii în eroare prin aceste afirmații. Dragi tineri, dragi studenți, noi doar dorim să trăim într-o societate democratică, unde toleranța nu este neglijată, apoi iată ce vreau să vă spun stați ferm pe poziția voastră, dar nu aruncați cu afirmații de genul „de ce ți-ai ales această specialitate doar nu are viitor, nu este plătită, nu este apreciată la justa valoare”. Să ne acceptăm reciproc, să ne susținem și să ne bucurăm de reușitele fiecăruia dintre noi, indiferent de domeniul în care ne aflăm sau ne vom afla.

Până la urmă din punctul meu de vedere succesul nu este garantat de universitate, specialitate sau de oraș. Să fim sinceri, fără voință nimic nu se face, fără muncă nu ajungi nicăieri și respectul dacă nu-l iei cu tine pentru al pune în practică, ori de câte ori e nevoie, nu știu dacă ajungem undeva.

Studiați, implicați-vă activ în toate activitățile ce vă vor oferi experiență, noi cunoștințe și o continuă dezvoltare. Suntem generația care în cel mai scurt timp va trebuie să ia mult mai serioase și mai mari decizii, care vor schimba ceva atât în sufletul fiecăruia din noi, cât și în interiorul acestei țări, acestei lumi. Puneți accent pe valori și principii corecte, direcția în care o veți lua sau deja ați luat-o vă va garanta câștigul doar dagă veți munci pe parcursul întregii căi.

Lauda nu e bună în general, dar din moment ce e spusă mai înainte de final, întorsături bune nu ia. E un gând pus pe foaie, e o generalizare și totuși e un adevăr.

Autoare: Roxana Munteanu, studentă la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți