În data de 29 august, 2021, în cadrul comunei Măcărești, raionul Ungheni a fost sărbătorită Ziua Independenței Republicii Moldova. Festivitatea a avut loc în incinta liceului „Elada” din satul Măcărești. Programul festiv a cuprins recitaluri de poezie, muzică live, spectacol de teatru, târg de produse ecologice, decernarea cu diplome a veteranilor de război și premierea echipelor de fotbal din localitate, care au înregistrat succese remarcabile în ultima perioadă.

Activitatea a început cu dansul tinerelor din cadrul ansamblului folcloric „Prutencele”. Acestea au impresionat publicul cu mișcări și vestimentație caracteristică poporului moldovenesc. Din cadrul ansamblului s-au mai prezentat alte două grupuri de tinere, care au cântat cântece populare sub coordonarea profesorului de educație muzicală – Ganga Mihail.

Conform spuselor tinerelor artiste, totul s-a desfășurat exact așa cum a fost planificat, iar atenția publicului le-au dat forță și curaj. „Este foarte plăcut să vezi că oamenii apreciază ceea ce facem, chiar dacă emoțiile au fost mari, chipurile calde ale publicului mi-au dat curaj și forță”, a menționat una dintre membrele ansamblului.

După muzică și dans, au urmat discurile profesoarei de istorie – Butnaru Elena, care a vorbit despre evoluția prin care a trecut Republica Moldova, și despre numeroasele obstacole întâlnite până la proclamarea independenței. Secretara consiliului local Măcărești – Beșliu Alina, a venit cu un mesaj de felicitare către locuitorii comunei, subliniind faptul că fiecare cetățean are un aport considerabil la dezvoltarea și evoluția statului. Fiecare locuitor, reprezintă într-un mod sau altul țara, toți noi alcătuim acest stat tânăr și frumos”. Tot dumneaei a decernat cu diplome veteranii războiului din regiunea transnistreană, care sunt locuitori ai comunei Măcărești. Încă o dată le-au fost evidențiate meritele și efortul depus.

Un lucru deosebit în cadrul serbării a fost faptul că mai multe instituții și grupuri au participat la organizarea acesteia. Astfel, direcția liceului „Elada” a fost gazda evenimentului, tinerii de la Centrul Comunitar Măcărești au pregătit insigne cu drapelul Republicii Moldova pentru toate persoanele prezente la eveniment și au organizat un mic târg cu produse ecologice, Biblioteca Publică Măcărești a organizat un recital de poezii la care au participat copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, bibliotecara din cadrul liceului a organizat prezentarea unei scenete de către elevii claselor liceale, iar corul de femei din localitate au venit cu cântece populare și înscenarea baladei „Miorița”.

Spre finalul evenimentului, au fost premiate echipele de fotbal din localitate. Primăria Măcărești a acordat echipei FC Măcărești și echipei feminine sume bănești și li s-au adus mulțumiri pentru promovarea localității prin intermediul sportului.

Activitatea a fost încheiată cu discursul emoționant al directoarei liceului „Elada” – Antoniuc Maria care a adus mulțumiri tuturor persoanelor prezente.

Important este de menționat că în cadrul evenimentului s-a asigurat respectarea normelor impuse de situația epidemiologică din țară.

Autoare: Alina Zibrițchi