Dansul popular moldovenesc reprezintă una dintre cele mai vechi arte populare, fiind totodată un „poem al neamului” și un adevărat tezaur cu specific. Ansamblul „Codrenii” din raionul Călărași anul acesta și-a sărbătorit jubileul de 70 de ani de activitate, la care au reprezentat tot ce ține de frumusețea artei populare. 

De fapt, de unde pornește activitatea dansului în Călărași? Acesta a pornit la Casa Raională de Cultură încă din îndepărtatul an 1952. La început, dansatorii nu erau întemeiați într-un ansamblu, ci frecventau mai degrabă un simplu cerc de dans.

În prezent, Gheorghe Furculiță, coregraful ansamblului, și Igor Filipciuc, conducătorul artistic, sunt cei care coordonează activitatea colectivului, încercând să dezvolte tot mai mult noi capacități și abilități în dansatori.

arhiva personală/Igor Filipciuc

arhiva personală/Igor Filipciuc

„Activitatea mea la «Codrenii» a început încă din 1992, pe atunci încă eram student. Primisem oferta să fiu profesor în Călărași și după ce am văzut și condițiile din Casa de Cultură, am acceptat imediat. Principalul punct forte pe care îl are colectivul este tinerețea acestora, avem un colectiv de copii tineri și energici. Cea mai bună motivație pentru ei sunt anume concertele și călătoriile peste hotare la festivaluri și concursuri, unde ei dobândesc mai multă experiență”, menționează Gheorghe Furculiță, coregraful ansamblului.

Ansamblul „Codrenii” se deosebește de alte ansambluri nu doar din punct de vedere tehnic, dar și din punct de vedere artistic, deoarece fiecare mișcare scoate în evidență atât caracterul și temperamentul pe care îl au, cât şi forţa de care dispun. Anume aceste calități pun în valoare frumusețea poporului moldav și dezvăluie direct aspiraţiile şi sentimentele moldovenilor.

arhiva personală/Igor Filipciuc

arhiva personală/Igor Filipciuc

„Modalitatea mea de a motiva dansatorii spre o performanță mai bună este să nu-i laud, chiar dacă mi-a plăcut cum s-au descurcat la partea tehnică, dar și la partea artistică, eu le spun că se poate mai bine de atât. Pe scenă, colectivul cucerește publicul anume prin energia, dispoziția și sufletul depus, care oferă foarte multă dinamică și viață dansurilor. Da, acum sunt mai practicate dansurile clasice, moderne, de stradă, însă dansul popular oricum are originalitatea și farmecul său, iar acesta mereu va atrage orice public”, menționează Igor Filipciuc, conducătorul artistic.

Un atribut important îl constituie și costumele naţionale ale dansatorilor, care sunt unice  prin decorarea motivelor ornamentale, care le pune în valoare spiritul creativ.

Ceea ce se poate spune cu siguranţă despre „Codrenii” este că ei reuşesc să atingă performanţe inegalabile şi în dans, şi la învăţătură, ei fiind dornici să învețe zilnic câte ceva nou.

Din 1952 și până acum, ansamblul „Codrenii” a avut parte de numeroase generații de dansatori, de la copii până la cei mai învârstă.

De asemenea, copiii nu sunt aleși după anumite criterii, cum ar fi: auz muzical, ritm sau memorie. Conducătorii spun că fiecare copil este talentat, însă treptat, prin muncă şi perseverenţă, ei pot reuşi să-şi şlefuiască imaginea scenică, ajungând la un nivel foarte înalt.

Sunt dansatori care se dedică complet acestei pasiuni, mulți dintre ei având o activitate de peste 10 ani, fiecare cu experiențe deosebite.

„Eu dansez de 11 ani, iar pentru mine dansul este o plăcere sufletească, este o pasiune care pur și simplu mă reprezintă și o activitate pe care nu o fac din obligație. Dansul îmi oferă o mulțime de posibilități, cea mai importantă fiind călătoriile peste hotare, care ne dezvoltă tot mai mult noi capacități”, menționează Denis Filipciuc, dansator.

„Pentru mine dansul reprezintă unul dintre cele mai frumoase și atractive hobby-uri existente, practic această activitate de mai mult de 10 ani și nu mă plictisesc niciodată să o fac. Cei care m-au motiva să încep acest hobby au prietenii, care deja au avut mai multă experiență în acest domeniu și mi-au vorbit despre câte posibilități și experiențe frumoase pot avea aici”, menționează Cătălina Spinei, dansatoare.

De-a lungul anilor, ansamblul a obţinut succese cu care, într-adevăr, se pot mândri. În-afară de succesul obținut în țară, peste 10 țări au fost vizitate de ei, unde au participat la diverse festivaluri și concursuri internaționale, de la care au venit cu premii mari și locuri de frunte. Totodată, participarea la Festivalul Internațional al dansului din Bulgaria „Eurofolk” devenit deja o tradiţie pentru ansamblu, acolo făcând schimb de experienţă cu alte colective, unde nu de puține ori s-au întors cu Grand Prix-uri.

În afară de tot ce este frumos la acest ansamblu, nu uităm și de o problemă importantă cu care se confruntă conducătorii, și anume, lipsa unui sponsor. Ei nu pot răspunde pozitiv la mai multe invitații care vin din străinătate pentru a participa la diverse concursuri, din cauza că nu dispun de prea multe finanţe.

Ansamblul „Codrenii” se bucură de un mare succes atât în țară cât și peste hotarele ei. Totodată, conducătorii au planuri mari pentru colectiv în viitorul apropiat, ei pregătindu-se în prezent de un turneu în Franța, două festivaluri în Turcia și un alt festival în România.

Autoare: Mihaela Mereneanu