Muzeul Național de Artă al Moldovei
În acest an muzeul a bucurat ochii privitorilor cu o prezentare publică impresionantă de icoane, cu operele din cadrul vernisajului Pavel Șilingovski și cu Expoziția de Artă Contemporană „10+1, LEPȘA 2020”.
„La ora 16 a fost vernisată expoziția pictură și grafică a artistului Pavel Șilingovski. Am aniversat 140 de ani de la nașterea artistului. Expoziția temporară «10+1, LEPȘA 2020»” la fel este deschisă pentru public. Accesul este gratuit și la colecțiile permanente de artă universală, artă națională, colecția de icoane și obiecte de cult”, comunică Alla Tofan, specialistă în comunicare.
Printre vizitatorii muzeului le-am întâlnit pe Angela și Mihaela, absolvente ale universității, care au mărturisit că au fost aici de mai multe ori, dar mereu găsesc sculpturi, picturi pe care nu le-am văzut anterior. Mai mult, „astăzi este o expoziție nouă, adică lucrări care apar pentru prima dată. De fiecare dată descoperi ceva ce iți influențează starea de spirit. Imaginea pe care și-o doresc artiștii tablourilor să o transmită te fac să te simți într-un fel anume.”
Cu o sugestie a venit una dintre fete, spunând că intrările gratuite ar trebui să fie mai des întâlnite și organizate zile precum cele în care să poți veni cu un prieten. Aici un bilet poate fi cu plată, iar celălalt nu. „Așa poți să-l faci să îi placă și amicului tău vizita la muzeu.”
Expoziția de Artă Contemporană „10+1, LEPȘA 2020”
Sală Muzeu
Expoziție de icoane
Expoziția pictură și grafică a artistului Pavel Șilingovski
Muzeul Național de Istorie
Oameni calzi și o atmosfera blândă la Muzeul de Istorie. Grupuri de elevi zgomotoși alături de profesori, entuziasmați de ceea ce văd și urmează să exploreze.
„Cum este obișnuit publicul nostru, de ani buni, pe 18 mai sărbătorim Ziua Internațională a Muzeelor. La noi, la Muzeul Național de Istorie, mereu au fost activități foarte interesante cu public mult. Anul ăsta, avem ce avem cu situația pandemică din lume. Muzeul a deschis, pur și simplu, larg ușile publicului. Accesul e liber, gratuit, practic toate sălile muzeului pot fi vizitate. Avem o noutate pentru vizitatorii din categoria «Altfel de Școală la Muzeu», am introdus câteva activități noi, inclusiv «Magia Vaselor Cucuteniene». La acest atelier copiii, elevii, adolescenții au posibilitatea de a se familiariza cu pictura frumoasei culturi cucuteniene. Am avut de dimineață câteva grupe, copiii au părut foarte încântați. Respectăm normele, totuși, nu permitem grupuri mai mari de 10-15 persoane”, ne spune Eugenia Golban, muzeografă.
Magia Vaselor Cucuteniene
Muzeul Cărții de la Biblioteca Națională
În cadrul Muzeului Cărții sunt expuse colecții speciale din Secția Carte Veche și Rară a Bibliotecii Naționale. Ușa era încuiată, cel mai probabil pentru că este mult prea rar vizitată. La cererea mea a fost deschisă sala. Una mică și imaculată, ce îți redă o stare de liniște de îndată ce pășești pragul. Am rămas plăcut surprinsă să o descopăr.
Mai multe despre acest Muzeu, am aflat de la Veronica Cosovan, șefa secției Carte Veche și Rară: „Organizăm diferite expoziții tematice prin intermediul cărora valorificăm patrimoniul cultural național de tip carte, care se află în gestiunea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova. La momentul de față, avem expoziția Arta Scrisului de Mână. Aici se regăsesc diferite manuscrise, caligrafiate în diverse stiluri. Începând cu cea mai veche (…) scrierea feniciană reprodusă pe o tăbliță de lut autentică, cu instrumentul cel mai vechi – stylusul din os. De obicei, expunem cele mai relevante cărți ca formă și mărime. Cea mai veche este cartea tipărită la Veneția în 1551, scrisă în limba greacă. E vorba de categoriile lui Aristotel.(…).”
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală
Tot în capitală întâlnim Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, creat în 1889 în baza colecției exponatelor primei expoziției agrare din Basarabia. Prea puțini au fost cei care l-au vizitat, dar nu am lipsit cu desăvârșire în cele din urmă.
Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău
Un program amplu l-a avut ultimul muzeu din această listă. Seara Internațională a Muzeelor la Turnul de apă a culminat cu un concert de jazz în interpretarea Getei Burlacu. La intrare prezenți erau copii și părinți cu ținute în mână, puțin cam obosiți de la așteptare. Aceștia urmau să evolueze, conform programului.
Mai multe despre această zi, cât și despre program doamna Liubovi Coșman, muzeografă, a menționat: „Este o sărbătoare foarte mare. Fiindcă suntem în perioada de pandemie, nu funcționam până la orele 23, astăzi ultimul concert l-am avut cu Geta Burlacu, concert live de jazz, la ora 18.00. Am organizat foarte multe activități:
# de la 12.00 la 13.00 a fost lansarea concursului de literatură „Orașul Meu”;
# de la 13.00 la 13.30 – expoziția-concurs de artă plastică;
# de la 14.00 la 15.00 – concert de muzică clasică, susținut de elevii și profesorii de la școala muzicală „Eugen Doga”;
# de la 15.00 la 16.00 – concert susținut de elevii și profesorii „Școlii de Arte Alexei Stârcea”;
# de la 16.00 la 17.00 – divertisment coral prezentat de corul mixt al „Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice”;
# de la 17.00 la 18.00 – trio poetic de muzică;
# și de la 18.00 la 20.00 vă evolua Geta Burlacu cu un concert live.
Iată așa s-a încheiat programul de astăzi, deci este unul destul de încărcat.”
La final de expediție m-am bucurat să realizez că istoria nu este decât la un pas de noi. Tot ce trebuie să faci e să dai o tură la muzeu.
În fiecare an, toate muzeele din lume sunt invitate să participe la această zi pentru a promova rolul muzeelor, organizând activități deosebite și gratuite publicului, în jurul temei anului, conform moldpres.md.
Text/foto: Victoria Cernea, studentă în anul I la FJȘC, USM
COMENTARII