Doctora în biologie Elizaveta Onica, ce organizează excursii la Grădina Botanică, ne-a vorbit astăzi despre înmugurirea timpurie a pomilor și a plantelor ce are loc în timpul iernii.
„Au fost cazuri când castanul și liliacul au înflorit până la sfârșitul lunii octombrie, acest fenomen fiind denumit înflorire tardivă”, ne-a spus doctora.
Specialista a menționat că din cauza încălzirii globale și a schimbărilor climatice care au loc în ultimii ani, perioada vegetativă a plantelor are loc mult mai devreme.
„Am observat o tendință – pe parcursul anilor, perioada de vegetație a plantelor începea mult mai devreme, cu zece sau chiar paisprezece zile înainte de termen, dar acum putem observa un interval de câteva luni. Plantele s-au trezit la viață cu două luni înainte.”
# Consecințe asupra plantelor
Din cauza înfloririi preventive a mugurilor, are loc consumarea substanțelor hrănitoare din plante. Astfel, în cazul pomilor fructiferi, nu se vor forma semințe și fructe, iar mugurii ce vor apărea ulterior vor fi de o productivitate mai scăzută.
„Plantele, în asemenea perioade, necesită o îngrijire mai specială – trebuie să fie tratate suplimentar cu niște îngrășăminte care conțin calciu, potasiu, azot și fosfor în perioada când ele încep să se formeze.”
Mai jos puteți vedea fotografiile pomilor și plantelor care înmuguresc. Imaginile le-am surprins la Grădina Botanică.
Reporter stagiar: Petru Beșleaga
COMENTARII