Astăzi, 16 iunie, peste 1 000 de absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” au participat la Ceremonia consacrată Depunerii Jurământului Medicului și Farmacistului, promoția 2022.

Evenimentul a avut loc la stadionul „Zimbru” din capitală. În acest an, jurământul a fost rostit de 1 068 de absolvenți: 618 – autohtoni și 450 – străini din 20 de țări. Dintre aceștia, 783 au finalizat programul de studii Medicină, 172 – Stomatologie, 65 – Farmacie, 20 – Medicină preventivă și 17 – Optometrie. Din cauza unui număr mare de studenți străini, întreaga ceremonie a fost dublată în limba engleză.

Invitații de onoare ai evenimentului au fost președinta Republicii Moldova Maia Sandu, ministra sănătății Ala Nemerenco și ministrul educației și cercetării Anatolie Topală.

„După ani grei de studii ați ajuns aici la acest moment festiv, atât de important pentru cariera voastră medicală, e dovada perseverenței voastre, a capacității de muncă și a devotamentului pentru profesia voastră. V-ați ales o profesie grea, responsabilă – o profesie indispensabilă în viața oricărui om, absolut necesară pentru societate. Vă urez mult succes în această activitate!”, a declarat șefa statului.

De asemenea, ministra sănătății Ala Nemerenco a venit cu un mesaj de felicitare pentru absolvenți: „Să nu uitați până în ultima clipă a vieții acest jurământ pe care l-ați depus astăzi atât de frumos și puternic. Vă așteaptă oamenii în suferință și în afară de cunoștințele voastre, în afară de profesionalism aveți nevoie de multă compasiune, răbdare, milă și drag de oameni.”

La eveniment au participat și reprezentanții administrației Universității, decani și prodecani, șefi de catedre și alte subdiviziuni universitare, profesori, studenți și părinți.

„În istoria universității promoția 2022 va rămâne ca una deosebită, dumneavoastră ați studiat în condiții de pandemie, de aceea paralel cu studiile ați activat în instituțiile medico-sanitare, ați făcut voluntariat, ați participat la maratoanele de vaccinare, ați contribuit la salvarea vieților umane, fapt care merită toată stima și respectul nostru”, a menționat Emil Ceban, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”.

Absolvenții anului acesta ne-au mărturisit despre emoțiile trăite în acele clipe: „Mă simt fericită că am ajuns la etapa absolvirii. Perioada de studiu a fost destul de grea pentru mine, dar când ajungi la sfârșit toate greutățile se uită”, a spus Alexandrina Teut, absolventa Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”.

„Încă nu pot să realizez că am trecut de etapa de absolvire, mai am nevoie de timp, dar totuși mă simt foarte fericit. Astfel încât locuiesc în străinătate, nu știu exact care sunt planurile mele pe viitor, dar sunt entuziasmat pentru ceea ce urmează”, ne-a spus Antoniu Valeriu, un alt absolvent al aceleiași universități.

În ultimii doi ani ceremonia consacrată Depunerii Jurământului lui Hippocrates s-a desfășurat la stadionul „Zimbru”, însă în anii precedenți acesta se desfășura la Palatul Republicii.

Autoare: Mihaela Mirca