Suntem mândri de faptul că am reușit să semnăm acordul de parteneriat cu colegii din România, Școala Gimnazială Țifești, alăturând proiectului transfrontalier marca „Educație online fără hotare”, unind ideile în proiectul comun intitulat „Our Life in Colors”.
Scopul acestui proiect este să integram competența de comunicare în limba engleză prin editarea cărții cu expresii frazeologice care redau diferite emoții și au ca bază cuvinte-cheie culori. La fel în cadrul proiectului sunt preconizate activități de cercetare, expoziții, vizită la muzeul de arte, cu scopul de a afla impactul culorilor in diferite arii ale activității umane și rolul acestora în diferite culturi și interpretările lor reflectate în limba străină.
Un alt proiect de importanță majoră a fost inițiat în parteneriat cu Lituania pe bază platformei Etwinning. În cadrul acestui proiect intitulat „Legends behind Names”, împreună cu elevii promovăm cultura națională reflectată în creația populară prin măsuri: înscenarea legendei despre apariția plaiului moldav, maratonul literar și crearea culegerii de legende însoțite de exerciții interactive și imagini menite pentru îmbogățirea nu numai bagajului lexical dar și cultural.
Un alt concept de valoare respectat în instituția noastră care ține de cultura socială este poziția cetățeanului pro-activ. Anume acest concept de cultură socio-lingvistică a fost promovat în cadrul proiectelor „Engleza – catalizator al democrației în școală” și „Global youth Service Day” (Tinerii în acțiune). În cadrul acestor proiecte a fost executat principiul transdisciplinarității. Ideile cetățeanului responsabil, toleranței, empatiei și pluralismului opiniilor au fost discutate în cadrul laboratoarelor democrației organizate de către profesorii de Educație civică și Limbă engleză în cadrul instituției noastre.
Un alt proiect de succes transdisciplinar care a unit întreg liceul spre abordarea viziunii ecologice și sensibilizarea problemei reciclării a fost „Global Youth Service Day” organizat de către America House și coordonat de către profesorii de biologie și geografie în conlucrare cu catedra limbilor străine. Împreună am reușit să creăm o campanie de informare despre importanța reciclării creând pliante cu sfaturi pentru reciclare, a fost organizat un joc-intelectual dedicat reciclării, am cusut „gentuțe-eco”. De asemenea, elevii au participat la un flasmob cu mottoul „Stop pollution, go recycling” și cel mai important eveniment cu impact a fost colectarea materialilor reciclabile și transportarea acestora către centrul de reciclare din Chișinău „MoldRec”.
Suntem convinși că implicarea elevilor în astfel de activități de colaborare și parteneriate educaționale va avea un efect benefic asupra performanțelor elevilor în viitor.
Autoare: Elena Antociuc
COMENTARII