# Prin ce se caracterizează starea poetică a Dumneavoastră?
– Prin tăceri în care cobor uneori și dau de plânsul unui zbucium. Alteori, prin verdele unei păduri, păduri sădite de alte generații în mine. Sunt zile când zbor spre porțile cerului și altele când mă las cuminte la rădăcinile acestui pământ. Sunt stări și nici măcar nu știu dacă sunt poetice…?!
# De cele mai multe ori, poeziile Dvs. sunt scoase în lumină atunci când soarele deja a apus, uneori chiar în momentele de răsărit. Creațiile se nasc noaptea?
– Noaptea îngerii se trezesc sau poate adorm?! Da, scriu cel mai des noaptea, când gălăgia acestei lumi se potolește. Din lumina nopților târzii, se nasc și mor poeziile…
# Și poetul Tudor Arghezi trudea noaptea. Acesta spunea în felul următor: „Scriam de zece ori, ștergeam de zece ori, dar nici a unsprezecea oară nu eram mulțumit”. În cazul Dumneavoastră, cum este actul de creație?
– Simt și scriu, atât, iar când simt, umbrele rațiunii tac, sau se prefac că tac.
# Aveți poezii pe care le țineți în taină? Dacă da, ați putea să ne spuneți ce simte și ce zice eul liric în ele?
– În taină nu, demult am deschis obloanele sufletului și acum mă întreb dacă a trebuit s-o fac?! Am poezii care pur și simplu nu au fost publicate, dar cred că urmează o pandemie de 2020 de cuvinte.
# Oscar Wilde a explicat: „Cine trăiește poezia nu poate să o scrie. Cei care scriu poezie nu îndrăznesc să o trăiască”. Sunteți de acord cu spusele scriitorului estetizant? În care din aceste două categorii vă regăsiți?
– Din tot ce-am scris, nimic nu-mi este străin… am trăit viața fiecărei poezii!
# Din toate gândurile și ideile, din toate poeziile pe care le-ați scris până în prezent, care vă reprezintă cel mai mult?
– sunt vinul
ce curge
într-o poezie numită
viață.
T.L.
# Acum un an ați menționat pentru o platformă media că poezia se trage dintr-un cablu ereditar. Și anume că bunica Dvs. a făcut o perioadă jurnalism, tatăl Dvs. în surâsul tinereții scria vers alb, iar prima poezie pe care ați scris-o a fost în clasa a 2-a, un catren despre fulg. Ce alte abilități credeți că vi s-au transmis prin acest cablu ereditar?
– A putea trăi prin cuvinte. Tot prin ele tac, plâng, râd, alerg și iubesc!
# În anul 2018 ați susținut teza de doctor „Art Jurnalism în presa scrisă din Republica Moldova: funcții și conținut”. De ce ați ales art jurnalismul? De ce nu jurnalismul social, economic sau politic?
– Încă din anii de studenție am îndrăgit mult jurnalismul cultural, era cel mai aproape de cultură, de artă, de literatură. În 2014 am intrat la doctorat, în 2018 am susțin teza, prima în Republica Moldova, de altfel, în art jurnalism, iar în 2019, împreună cu coordonatorul meu științific, Georgeta Stepanov, dr.habilitat, prof.univ., am publicat monografia Art jurnalismul în presa din Republica Moldova. Procesul de scriere a tezei nu a fost unul ușor, deloc ușor. Au fost mule nopți și o poveste tăcută. Răscrucile uneori nu ne coboară, ci ne înălță, depinde de puterea, forța lăuntrică, caracter și pe cine ai alături. Eu îi mulțumesc din suflet dnei G. Stepanov pentru că a fost alături, când eu eram pe muchie de cuțit.
O fată, un drum și un vis împlinit…
# Dacă nu ați fi lectoră la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, în ce alt domeniu ați activa?
– Este adevărat că m-am regăsit la USM, în familia FJȘC și dacă ar fi de 10 ori să aleg, de 10 ori aș alege jurnalismul! În anul 2012, când am aplicat la programul de master Relații publice și publicitate, am depus actele și la Filologie. După puțin timp, să înțeleg că jurnalismul a fost și rămâne floarea pe care nu aș vrea s-o rup, ci vreau să o păstrez ani în suflet. De 2 ani sunt și la Centrul Republican pentru Copii și Tineri ARTICO, scriu pentru un portal de știri și alte activități, proiecte vor veni.
Drumul unui om, coridoare multe…
# La ce visează Laura Tugarev?
– Să ridic o biserică în mine și pe acolo să calce puțini… să dau și să fiu lumină!
# Cum v-a schimbat tot acest timp în care în Republica Moldova a fost instituită starea de urgență în legătură cu situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19?
– Unele înțelesuri au devenit neînțelesuri și mai mari, iar sensurile care îmi păreau ieri existențiale, astăzi încă dispar unul câte unul. M-am gândit mult la câtă viață și câtă moarte e în noi, și poate mai întâi trebuie să vină o moarte, după care să urmeze mii de vieți trăite ca pentru ultima oară…
# Vă rog să continuați gândul câtorva poeți proeminenți:
Nichita Stănescu: „Poezia nu se scrie cu cuvinte” – ci cu lacrima unui suspin!
Marin Preda: „Un suflet avem şi dacă ni-l încărcăm şi pe ăsta” – am putea să înțelegem ce simte Dumnezeu!
Grigore Vieru: „Poeții sunt copiii naturii” – dar căror viața nu le pare o joacă…
Titu Maiorescu: „Poezia este repaosul inteligenței” – dar nu și al simțurilor toate….
Octavian Paler: „Viața unui om este o gură de aer” – alteori poate fi și una de sânge…
Tudor Arghezi: „Orice viață de om începe de mai multe ori” – după fiecare dată când intervine Dumnezeu, prăbușindu-ne am putea da și de lumină!
Autoare: Cristina Duplachi
COMENTARII