„Am dorit să încerc”
Tânăra de 13 ani a reprezentat Republica Moldova la concursul „ALPIN TRIGLAV” din Slovenia. În acest an, din cauza situației epidemiologice, concursul s-a desfășurat online, încadrând categoriile: instrumental, vocal, dans, teatru, pictură și fotografie. „Am dorit să încerc și am participat, deoarece știam că lucrările mele sunt suficient de bune”, zice tânăra. Polina Barcari a concurat la categoria pictură cu două creații proprii. „Mi-au trebuit 1,5 – 2 luni pentru a finaliza fiecare lucrare în parte”, își amintește Polina. În cele din urmă, a obținut locul II. „Am fost surprinsă și m-am bucurat că am reușit să câștig al doilea loc”, relatează Polina Barcari.
„În picturile mele tind spre realism”
Cel mai mult Polina iubește să picteze oameni și animale. „În picturile mele tind spre realism”, afirmă Polina. Respectiv, Polina a ales să participe în concurs cu o pictură în care a ilustrat chipul unei femei ce se află la plajă, iar în ce-a de a doua pictură un șoarece pe un spic de grâu. În ambele picturi predomină culoarea galbenă. „Galbenul pentru mine este ceva viu, cald și vesel”, relatează tânăra. În momentul de față, Polina pictează cu pensula, lucrează cu vopsea acrilică pe pânză, guașă pe hârtie și nu se oprește aici. „Vreau să învăț tehnica picturii în cuțit”, mărturisește Polina.
„În timpul liber îmi perfecționez abilitățile”
Despre concursul „ALPIN TRIGLAV”, tânăra a aflat de la Valeria Faleev, profesoară la Școala de Arte „Petru și Ion Teodorovici”, din orașul Leova. Polina a început să frecventeze Școala de Arte acum 3 ani în urmă. „A fost dorința mea de a merge acolo”, afirmă ea. Pentru a finaliza studiile, Polina Barcari mai are nevoie să studieze încă un an. „Merg la cursuri de 2-3 pe săptămână, iar în restul timpului liber eu pictez și îmi perfecționez abilitățile”, povestește Polina. Tânăra spune că de-a lungul anilor a deprins multe lucruri noi. „Am învățat despre proporții și cum se măsoară acestea, inclusiv cum să lucrez corect cu culorile.”
„Am înțeles că mie asta îmi place”
Polina mai povestește că majoritatea timpului și-l dedică procesului pictural, obișnuind să picteze, inclusiv acasă. În familia Polinei a desenat și mama ei. „Mama de asemenea a mers la Școala de Arte”, mărturisește tânăra. Polina nu-și amintește vârsta de la care a început să picteze. „Eu doar am înțeles că mie asta îmi place și că vreau să mă dezvolt în acest domeniu”, susține Polina. Până la vârsta de 13 ani, tânăra a adunat peste 60 de desene în propria colecție, unul dintre care este preferatul ei. „L-am desenat în calitate de cadou pentru mătușa mea”.
„Vreau să creez propria linie vestimentară”
Polina visează să devină designeră vestimentară. „Nu am decis exact ce doresc să fac în viitor, dar va fi ceva creativ, legat de domeniul artei. Mai exact, vreau să creez propria linie vestimentară”, relatează tânăra de 13 ani. Polina nu a realizat încă nicio pictură la comandă, deși i-ar plăcea. „Cred că peste doi ani voi începe să câștig bani din asta”, zice ea. Polina mai spune că noaptea se simte cea mai inspirată și că obișnuiește să ia pensula în mână atunci când este tristă sau deranjată de ceva – pictura oferindu-i liniște și o stare de bine.
Autoare: Cristina Duplachi, studentă FJȘC, USM
COMENTARII