Dacă „filosofia nu-i decât drumul până la cunoaștere”, atunci și aparența lucrurilor simple devine uneori iluzorie… pentru că tot ce e simplu, de obicei ține de complexitate, sau de abilitatea noastră de a le atribui lucrurilor simple termeni deloc comuni. Pentru că unicitatea oamenilor se conturează tocmai atunci când devii capabil să privești lucid nu doar în jur, ci și în structura centrală a propriul tău „eu”. Despre câte „uși” există în interiorul unui om, despre cum a călătorit o carte prin lume până a ajunge în librării și despre viitorul roman care va fi asemeni unui „dioxid de carbon”, aflăm de la scriitorul, istoricul și jurnalistul Alexandru Bordian în interviul ce urmează.

# Ce înseamnă sa te asculți?

– Înseamnă să-ți asculți stomacul și să-ți prăjești ouă în miezul nopții. Mai înseamnă să te trezești la șase dimineața și să scrii romanul.

# Prin prisma gustului rafinat pe care-l posezi, ai putea sa ne destăinui propria rețetă a fericirii?

Unicul meu sfat pentru alții este să nu mai caute rețetele fericirii. Să nu mai asculte de speakeri motivaționali. Credeți că ei, acești băieți buni de gură, acum, în carantină, sunt fericiți? Nu. Banii se termină. Așa că ei, pregătesc pentru noi o nouă filosofie a fericirii și succesului.

# Care este cel mai important lucru care te-a învățat facultatea vieții?

– Că hidratarea organismului este mai importantă decât statul pe Facebook.

# Ce vede scriitorul Alexandru Bordian când închide ochii și se aruncă în sine?

Văd cum Putin mănâncă pește cu ciuperci, supă de pește, șalău înăbușit cu multă verdeață, șalău în sos polonez, nisetru afumat și stropit cu suc de lămâie, carne de miel, carne de vită în sos de usturoi, carne de vită în sos de smântână, castraveți murați, terciuri de tot soiul, brânzeturi, miere, înghețată cu fistic mărunțit. Îl văd pe Putin cum bea vinuri roșii, bere, divin din Daghestan, cocteil din suc de lămâie, sirop, șampanie și multă gheață. Îl văd pe Putin cum ingurgitează tot ce vede pe masă.


# Care este motivul pentru care jurnalele tale devin camarazi loiali scrierilor tale?

Vine din dorința să-mi țin întreaga viață sub control, chiar și amintirile, visele, viciile, trecutul, dezamăgirile. 

# Prin urmare, ce i-ai mărturisit cu cerneală ultima dată unei pagini?

Pe ultima pagină am scris visul pe care l-am avut. Despre un pește fără cap care învie și se integrează într-o familie, apoi într-o societate. După aceea devine kaghebist, apoi intră în politică, devine președinte. Nu este un simplu pește fără cap. Este un pește fără cap cu o misiune istorică.

 „Viața mea e o casă cu cinci uși”

# Citisem undeva că anume „căutarea” este mai importantă decât ceea ce ulterior „găsim”. Tu cum te cauți, sau mai bine-zis, cum îți găsești propriul itinerar?

Oh. Viața mea e o casă cu cinci uși:
Dacă intru pe A DINSPRE NORD,  atunci o să mă așez la masă și am să beau cafea cu V.
Dacă intru pe A DINSPRE EST, atunci o să mă întind în pat și am să dorm împreună cu I.
Dacă intru pe A DINSPRE VEST, atunci am să încep să-mi fac valiza ca să dispar undeva. 
Dacă intru pe A DINSPRE SUD, atunci am să mă pomenesc singur în casă și am să scriu.
Dacă o să intru pe UȘA DIN SUBSOL, am să vă povestesc o poveste murdară, cu voce tare.


# Curiozitatea este probabil ingredientul principal pentru un om care scrie. Tu fiind și istoric, și jurnalist, și scriitor, cum găsești „miez” pentru textele tale?

– Pur și simplu: mănânc pâine cu unt. Acesta-i miezul meu de toate zilele. Din pâinea unsă cu unt a curs și va curge multă literatură, dar și mai multă bucurie.

# În ce mod contribuie stilul regizorilor sau autorilor cărțile cărora le citești la formarea propriei identități literare?

De la regizorii și scriitorii mei preferați am luat curajul, dorința de a munci și impertinența de a experimenta. Bineînțeles, de la alți creatori poți lua o anumită formă, dar nu și sufletul. Fiecare dintre noi poartă în el un glas unic.

„Este o carte scrisă de un om sălbatic, dornic de goană, însetat de viață”

# „Casa Inglezi” este o „madame turistică” care a călătorit prin Africa de Nord, Spania, ținutul roman și în final, a prins contur în sudul Franței. Cum fiecare țară a determinat traseul scrierii romanului?

Romanul meu este unul ciudat pentru că a fost scris în țări diferite. În circumstanțe deosebite. Casa Inglezi este o carte scrisă de un om sălbatic, dornic de goană, însetat de viață. Dacă începeam această carte în Chișinău, m-aș fi oprit la pagina opt. Chișinăul are alte teme, alți nervi, alte stihii. 


# Primul tău roman subliniază iscusit transcendența dintre mister, erotism fin și ficțiune. Care se precizează a fi „vocea narativă” a cărții ce urmează?

Următoarea carte va fi ca o sticlă rece de Fanta pe timp de vară. Vocea narativă va fi ca dioxidul de carbon, eliberat sub formă de bule.

# Și spre final, ce nu te-a întrebat nimeni în niciun interviu, și ce ți-ai fi dorit să te întrebe?

Nu m-a întrebat nimeni despre strămoșii mei. Și cred că aș vrea să spun că am avut un străbunic care a avut nouă soții.

Autoare: Ilinca Televca
Foto: Victoria Tihonova