Marina Hajder este originară din raionul Cantemir, localitatea Cania. În 2019, a lansat prima sa carte, intitulată „Restul e tăcere…”, bazată pe repere bibliografice. În primăvara anului 2020 revine cu cea de a doua carte, de această dată cu un roman de dragoste, intitulat „Linii de dialog”. Marina Hajder scrie cu pasiune și dragoste pentru cuvinte și crede că „lumea ar fi mai bună dacă prin vene le-ar curge dorința arzătoare de a scrie, de a exprima liber ceea ce simt și ceea ce gândesc cu adevărat”.

Marina, ce reprezintă scrisul pentru tine? O pasiune sau o nevoie?

Scrisul pentru mine este o evadare a sufletului. Scriu pentru că mi-am dat seama că e timpul să vorbesc mai puțin și să transmit mai mult. Simt scrisul. El îmi e pasiune, un acord al inimii ce-mi permite să zbor spre cele mai mari căi ale succesului. Scrisul este medicamentul meu împotriva tristeții. Dacă ar fi după mine, dacă nu aș fi nevoită să mai fac și alte lucruri, aș scrie toată ziuă și toată noaptea. Nu aș avea nevoie nici măcar de foarte multă mâncare sau somn.

Ce simți atunci când scrii?

Atunci când scriu, simt că Universul se oprește în loc și mă privește cum îmi aștern sufletul în fiecare creație. Mi-a plăcea enorm ca toți oamenii să simtă măcar o dată ce simt eu atunci când scriu. Cred ca lumea ar fi mai bună dacă prin vene le-ar curge dorința arzătoare de a scrie, de a exprima liber ceea ce simt și ceea ce gândesc cu adevărat. Sper că într-o bună zi, sufletul meu să se transfigureze într-o foaie de hârtie, iar inima să scrie cu cerneală roșie o declarație de dragoste.

Scrisul îți dă aripi sau tu îi dai aripi scrisului?

Scrisul îmi dă aripi, el mă înviorează la fiecare oră a dimineții. Știi, senzația aia când simți nevoia disperată de a vorbi cu cineva și vrei să te descarci? Iar apoi găsești persoana potrivită cu care să vorbești și începi să te simți excelent? Ei bine, așa pățesc eu când scriu. E ca și cum aș vorbi cu cel mai bun psiholog, simt o stare de bine. Iubesc să scriu și să mă joc cu slovele, să le împăturesc pe toate fețele, și la final, să fie acel cuvânt o consonanță al sufletului meu melodic.

Sursa: Arhiva personală. Marina Hajder: „Scrisul este medicamentul meu împotriva tristeții”

În 2019 ai lansat prima ta carte, intitulată „Restul e tăcere…” și atunci spuneai că această carte este asemenea unui jurnal personal. Cum este să scrii despre tine, despre viața ta, despre emoțiile și experiențele tale?

Teoretic – e ușor. Practic – nu prea. Gândurile mele dansează pe foaia albă, iar eu sunt nevoită să le ordonez, să le aranjez într-un mod în care să le mulțumesc pe toate. Uneori îmi e greu, acest lucru necesită mult timp, dar asta iubesc să fac. Când scriu, simt cum multe dintre cuvintele pe care le spun nu-mi aparțin mie, ci sufletului meu, devin un intermediar între el și foaia de lucru. De cele mai multe ori, atunci când scriu am o stare de spirit proastă. Prefer să plâng cu creionul în mână decât să mă cert cu o persoană. După o anumită perioadă, mi se vindecă sufletul și realizez că lacrimile pe care le-am vărsat pe foaia de hârtie nu și-au avut rostul.

Ți-ai așternut sufletul în filele cărții „Restul e tăcere…” în momentul în care ai ieșit din spital. Ai menționat pentru o platformă media că aveai nevoie de liniște și că ai găsit-o anume prin scris. Marina, cum ai putea descrie momentul în care rămâi doar tu, foia și stiloul?

Când scriu tremur, îmi tremură și foaia, și stiloul. Când am scris cartea „Restul e tăcere…” simțeam că nu-mi pot potoli fluturii din stomac, ei vibrau atât de frumos acolo în interior că uneori îmi era chiar foarte greu să mă concentrez. Este nemaipomenit să scrii pentru sufletul tău și al celor dragi ție. Sufletul mi-e corabie cu care merg spre noi înălțimi. Scrisul îmi permite să fac scufundări. Atunci când aleg să mă scufund, nu mai pot vorbi cu nimeni. Când mă aflu în adâncuri descopăr lucruri noi, mă simt de parcă am cucerit lumea, iar atunci când mă întorc la suprafață, lumea arată altfel. După ce scriu, văd lumea cu alți ochi și totul mi se pare mai pur și mai aproape de origini.

Sursa: Arhiva personală. Marina Hajder: „Când am scris cartea „Restul e tăcere…” simțeam că nu-mi pot potoli fluturii din stomac”

Ce apreciezi cel mai mult la o carte: povestea sau emoția?

Ambele, dar totuși, pentru mine emoția înseamnă mai mult decât orice fapt aruncat așa, fără valoare. Emoția o exprim zilnic, îmi țin sufletul treaz să vibreze fericirea la fiecare ticăit de ceas. Nu pot spune că aș mai fi fost OM astăzi dacă nu ar exista emoția. Emoția vorbește de la sine. Eu scriu atunci când simt.

Lansarea celei de a doua cărți, „Linii de dialog”, urma să aibă loc pe 14 martie, însă din cauza situației Codului Portocaliu de alertă COVID-19 a fost amânată. Totuși, ce emoții te învăluie atunci când te gândești la acest eveniment?

Va fi unic, sunt sigură. Aștept această lansare deja de jumătate de an și sunt sigură că acest roman va fi un imn dedicat celor dragi, o melodie a celor mai contradictorii sentimente pe care le-am trăit. Romanul este disponibil deja, urmează doar să facem lansarea. După acest eveniment, voi putea expedia cartea „Linii de dialog” în varianta PDF, pentru acest lucru este nevoi ca doritorii să-mi lase un mesaj, le trimit cu mare drag. Prima cartea „Restul e tăcere” o pot expedia în orice clipă, lansarea a avut loc deja.

Sursa: Arhiva personală. Marina Hajder: „Eu scriu atunci când simt”

Pentru cine scrii? Pentru tine sau pentru public?

Scriu pentru mine, dar și pentru cei ce mă înconjoară. Am început să scriu atunci când sentimentele mele bulversate erau greu de stăpânit, iar singura metodă era să le aberez. Totul a început când aveam nevoie de o evadare, aveam nevoie de o perspectiva nouă, de situații noi, de probleme noi. Tot procesul de scriere mă făcea să uit de realitatea de zi cu zi, uneori, mă ajuta să găsesc chiar soluții la problemele din viața mea. Aveam nevoie să scriu ce gândeam și ce simțeam.

Zilnic, postezi pe paginile tale de socializare gânduri, reflecții, versuri, ba chiar și fragmente din propriile cărți. Care sunt cele 3 lucruri care-ți permit să exprimi liber ceea ce simți?

Este nevoie de curaj să aduni tot ce ai în inimă și să o lași deschisă, să poată pătrunde fiecare om acolo, în acea bucățică de fericire pură. Deci: putere, ambiție și curaj.

Care este cel mai mare vis al tău?

Sinceră să fiu, îmi doresc să primesc Premiul Nobel pentru Literatură.

Până unde ești gata să mergi pentru ați realiza visurile?

Până la capăt. Sunt o fire puternică și iubesc scrisul – este parte din mine. Am început să scriu dinainte să citesc. Am început cu pași mici, cu agende prin care aruncam expresii gândite pe loc sau propoziții fără sens – mă eliberam și mă ajutam. Atunci nu mă gândeam să leg ce scriu, dar aveam tot felul de pasaje. Totuși, după luni de zile, chiar și ani, am reușit să le leg. Merg până la capăt!

Sursa: Arhiva personală. Marina Hajder: „Sinceră să fiu, îmi doresc să primesc Premiul Nobel pentru Literatură”

Este cert faptul că scrii mult și că de fiecare dată o faci cu pasiune și dragoste pentru cuvinte. Totuși, care sunt rândurile pe care le ai cel mai aproape de suflet?

Am mai multe rânduri preferate, dar, pe următoarele două le îndrăgesc în mod special:

1. „Am întâlnit oameni care au rămas și oameni care au plecat pentru totdeauna. Oameni care mi-au sculptat caracterul și sufletul și oameni care au trecut fulgerător prin viața mea. Am înțeles că uneori fericirea e temporară, cu lecții dure, cu cicatrici”;

2. „Nu toți oamenii au venit în viața mea ca să rămână pentru totdeauna, așa cum nici eu nu am fost în viața lor mai mult decât e necesar. Câteodată tot ce contează e să-mi joc rolul și alții să joace același rol în lumea mea”.

Marina, selectează una din variantele propuse:

Citești sau Scrii? Ambele.
Scrii sau Vorbești? N-aș putea scrie dacă mi s-ar pune lacăt la gură.
Cuvânt sau Frază? Ambele – cuvântul face parte din fraza mea ce stă pe inima-mi plină de emoții pure.
Întrebare sau Răspuns? Răspunsurile îmi place.
Punct sau Virgulă? Punct – pun eu punctul acolo unde-mi place, nu mi-l pune altcineva.
Minusculă sau Majusculă? Ambele.
Bold, Italic sau Subliniat? Subliniat.
Alb pe negru sau Negru pe alb? Negru pe alb.
Poezia, Proza sau Nuvela? Poezia și proza – ele îmi sunt acuarela cu care mânjesc cuvintele, ca la final, să capete cea mai frumoasă culoare.
„Restul e tăcere…” sau „Linii de dialog”? Ambele sunt bucăți din mine.

Sursa: Arhiva personală. Marina Hajder: „N-aș putea scrie dacă mi s-ar pune lacăt la gură”

Autoare: Cristina Duplachi