Natalia Țurcan: „Mă simt ca un parfumier care știe exact toate ingredientele parfumului”

Rutina-carantina…

În această perioadă încerc să mă mobilizez și să fiu cât mai productivă. Din păcate responsabilitățile academice și cele de la muncă nu-mi prea permit o pasivitate absolută. Încerc să evadez în lecturi, muzică și discuții cu prietenii care, reieșind din circumstanțe, au ceva mai mult timp pentru convorbiri. 

 Activitatea academică la distanță…

Din fericire, comunicarea cu profesorii a fost una prolifică în mediul online și până la instaurarea acestei stări excepționale, ceea ce a facilitat considerabil trecerea la mediul online. Unele cursuri ne sunt expediate în format scris, însoțite de videografie și bibliografie. Alte cursuri ni se predau online, în forma unei conferințe la distanță. Pentru mine această modalitate de studiu nu e neapărat extrem de bulversantă, eu am acceptat schimbarea lejer. E uneori mai obositor, pentru că depind toate de tehnica de care aș fi vrut să mă detașez mai mult decât îmi pot permite acum. Ceea ce completează procesul de studiu e accesul la spectacolele online, preferatele mele sunt cele de la Opera Metropolitană din New York, de care am devenit fascinată în ultima perioadă.

Emoțiile pe care le-a trezit primul spectacol vizionat…

Îmi amintesc destul de bine primele impresii în urma unui spectacol, dar acestea nu țin de un singur spectacol, ci de primele spectacole văzute din diverse sub-domenii ale spectacolului. Îmi amintesc foarte bine că am văzut pe la vârsta de 7-8 ani spectacolul „Vecina de alături”, la TNME, de exemplu. La fel cum țin minte impresiile de după primul spectacol de balet, tot pe la 7-8 ani, la TNOB „Maria Bieșu”. La fel mai țin minte că văzusem în perioada sărbătorilor de iarnă niște spectacole de teatru cu păpuși, la Teatrul Licurici și tot așa. La fiecare dintre ele am descoperit un nou fel de a spune o poveste și eram mereu dornică să pătrund într-o altă lume decât cea din care neveam înainte să se deschidă cortina. 

Fiind exploratoare a artei teatrale și developării scenografice, cum Natalia trăiește fără teatru atâta timp…

Data de 9 martie va fi una memorabilă pentru (cel puțin) câțiva ani. Momentul în care am aflat că au fost închise teatrele, primele dintre toate instituțiile, mi s-a părut…aproape tragic. Deși grija pe care o simt față de oamenii care fac teatru – actori, oameni din culise, regizori etc. – m-a făcut să accept mai ușor această decizie, mă afectează totuși deosebit de mult faptul că nu mai pot merge la teatru. 

„Mi-a plăcut să descifrez mecanismul din spatele unui spectacol, să fiu conștientă de magia lui”

Critica teatrală, deoarece…

Cred că mai degrabă m-am trezit în acest domeniu fără să-l țintesc neapărat cu multă ardoare. Mi-a plăcut să descifrez mecanismul din spatele unui spectacol, să fiu conștientă de magia lui, chiar dacă e una indescifrabilă oricum. Mă simt ca un parfumier care știe exact toate ingredientele parfumului, dar oricum nu poate înțelege de ce îl fascinează atât de mult aroma sa.  

„Emoția e ceea ce însuflețește mașinăria care se cheamă teatru”

Regulile în baza cărora construiești o analiză scenografică…

Cea mai importantă regulă e cea a senzațiilor. Teatrul veritabil, după mine, există doar prin exersarea emoțiilor. Un actor nu poate fi credibil, dacă nu transmite emoție, la fel cum orice „informație” primită de public devine searbădă. Emoția e ceea ce însuflețește mașinăria care se cheamă teatru și asigură schimbul de energie dintre public și artiști. De aceea atunci când scriu despre un spectacol încerc să distilez cele mai importante stări care fac descifrabile și atât de valoroase elementele pe care le-a ales regizorul, actorul, scenograful, costumierul, pictorul de lumini sau regizorul de sunet. 

Viitorul criticii teatrale din Republica Moldova și România…

Cred că e în mâinile noastre acest viitor și ar fi bine să nu-l ucidem din fașă. Deși am senzația că în România e puțin mai bine, de multe ori mă îndoiesc că ar fi așa. Impasul constă în necesitatea de a se adapta și reinventa în secolul XXI, la asta mi-ar plăcea să contribui. Aș atenționa totuși asupra ideii de a nu pierde fondul în drumul spre noua formă. 

Criticii teatrali pe care îi urmărește Natalia…

Din păcate văd mai des reportaje de la premiere sau interviuri post-premieră cu realizatorii unui spectacol decât ajung să citesc critică. Sunt câțiva jurnaliști sau oameni din domeniu părerile cărora mă interesează, dar nu știu dacă ei sunt neapărat critici teatrali. Prefer mai degrabă o distanțare moderată, pentru a putea spune lucrurile așa cum simt și cum le gândesc eu, din teama de a nu „mă molipsi” nevoit de alte păreri mai mult sau mai puțin argumentate. Deocamdată îi citesc mai des pe George Banu, Octavian Saiu, Peter Brook, Eugenio Barba. Ce scriu ei e o viziune integră și orice interacțiune cu ei mă motivează să învăț cu și mai multă ardoare. 

„A nu cunoaște autorii clasici de teatru și noțiunile elementare mi se pare de prost gust”

Un critic teatral trebuie fie avizat în domeniul teatral sau doar să se limiteze la latura vizuală pe care i-o oferă spectacolul…

Categoric un critic de teatru trebui să știe mult mai multe decât vede și mult mai multe decât spune. A nu cunoaște autorii clasici de teatru și noțiunile elementare mi se pare de prost gust și e un soi de parvenism pe care nu l-aș încuraja. În primul rând oricine se apucă să scrie (orice, nu neapărat critică) trebuie să fi citit mult, altfel e lipsit de facultatea evoluată de a-și transmite propriile gânduri și impresii, deci din start nu mai poate fi înțeles. În al doilea rând a se pronunța un critic doar cu niște impresii „de spectator” nu-i face față. Oricine citește așa ceva, poate auzi aceleași lucruri de la oricare dintre cei prezenți în sală. Iar critica nu înseamnă neapărat laudă sau defăimare, înseamnă o analiză necesară poate mai ales oamenilor din scenă, decât publicul, ei vor să-și privească spectacolul din sală și pentru că n-o pot face altfel, îi citesc pe cei care le sunt camarazi în ale teatrului.  

O sală de spectacol pentru Natalia Țurcan, este….

Acasă.  

Spectacolul pe care l-a revăzut de multe ori…

Sunt câteva spectacole care-mi plac în mod special, ceea ce nu înseamnă neapărat că le-am și văzut de multe ori, dar e foarte probabil să mi le amintesc mult mai bine decât pe altele văzute de mai multe ori. Deși teatrul e bucuria mea supremă, nu înseamnă neapărat că merg să revăd un spectacol pentru că „mi-a plăcut”, eu îl revăd pentru că aleg să învăț din el, să scriu un articol, să fac niște filmări. Teatrul e un sinonim pentru muncă, în ființa mea, nu pentru distracție. În rest mă marchează spectacolele care scotocesc în mine ceva foarte personal, fără a-mi lăsa șansa de a mă detașa. Acestea devin o formă de „defulare” ireversibilă și uneori acesta este motivul pentru care vrea să le revăd și tot acesta e un motiv pentru care aș prefera să nu. Printre cele mai intense în inima mea sunt acum „Citind pentru Auschwitz” și „Invitație la vals”, de la Teatrul Geneza Art. Dar sunt spectacole de care mi-e dor pentru a retrăi unele senzații, a călători în timp spre eu-l care eram când le-am văzut pentru prima dată. Așa e acum „Frumoasa călătorie a urșilor panda…” de Matei Vișniec, tot la Teatrul Geneza Art. Tustrele regizate de Daniela Burlaca. 

Apropo! E un spectacol de care mi-e foarte dor și care mi-a plăcut enorm, din primii ani ai teatrului „Cântecul lebedei” de Cehov, și pe care l-am văzut doar o singură dată, dar la amintirea căruia țin enorm. 

Video-proiect despre activitatea unui teatru din Republica Moldova…

Ce pot să spun este că încă lucrez la acest proiect, sunt în ceea ce se cheamă post-producție. Acest proiect vine din intenția de a vorbi despre ceva neobservat în teatrul, despre efemeritatea sa, despre „inexistența” unui spectacol în secunda imediat următoare stingerii reflectoarelor din scenă. Sper să reușesc să învăț a fi coerentă în arta imaginii măcar pe jumătate cât sunt acum în arta cuvântului.   

Emoțiile în urma cărora Natalia simte recunoștință pentru recenziile sale…

Simt că munca mea are rost. Simt că am reușit să le spun ceea ce nu pot transmite aparatele de fotografiat sau niște cadre filmate. 

„Viteza gândirii e, pentru mine, crucială”

Calitățile care-l ajută pe un critic de teatru în activitatea sa…

Eu cred în disciplină și într-o minte ageră, vie. Viteza gândirii e, pentru mine, crucială. Am făcut acum un an, un stagiu la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a trebuit să scriu articole în fiecare zi, să le transmit la timp și să scriu sub cronometru. Vedeam câte 3-4 spectacole pe zi, plus interviuri și conferințe de presă, toate acestea fără o bună organizare a minții și responsabilitatea față de ceea ce trebuia să fac, ar fi fost calea directă spre epuizare și căderi nervoase. Teatru, în orice formă a sa, nu se poate face decât cu caracter, disciplină, dedicație și muncă permanentă.  

Satisfacție care o poate aduce analiza minuțioasă a unui spectacol…

De fapt analiza unui spectacol se petrece deja în timp ce privesc spectacolul. Vorbind cu umor, în momentul în care am pășit în sală și am văzut avanscena, am auzit muzica, dacă există, am văzut scenografia sau măcar avanscenă, mintea mea declanșează mecanismul de analiză. De aceea e foarte periculos pentru mulți dintre cei care mă cunosc și mă întâlnesc aleatoriu într-o sală de spectacol să mă întrebe ce părere am… (Din fericire, cel mai des asta o fac tot alți oameni de teatru, cu care discuțiile se pot construi altfel). Cea mai frumoasă satisfacție e transpunerea în cuvinte  acestei analize și senzația, de la finalul articolului, că am descoperit ceva noi despre acest spectacol, scriind.

Primul lucru pe care îl va face Natalia după ce se termină perioada de carantină…

Să mă bucur de libertatea „deplasării”. Mă tem să spun „să merg la teatru”, pentru că depinde de programul teatrelor, dar cu siguranță vor fi două lucruri – să revin la călătorii și să merg la teatru.

Asociază cuvântul cu ceva…

Proiector…imagine

Scenă…transformare

Lumini…vedere

Coloană sonoră…atingere

Cortină…suspans

Actorii…alterego

Monolog…eu.

Autoare: Ilinca Televca