Deși #stămacasă, viața noastră continuă. Iulian Gargaun este un tânăr din orașul Leova, care spune că această carantină i-a permis să fie mai aproape de familia sa. În paralel cu acest lucru, el face sport acasă și cântă la chitară. Iulian nu renunță la sport, căci știe că mișcarea este esențială, în special, în momentele în care petrecem mult timp în fața calculatorului, mâncând și dormind. Iulian spune că „a face sport acasă - nu e ca la sală, dar există și ceva interesant în asta”. Acesta rămâne motivat și își petrece timpul productiv. Cântă la chitară, studiază domeniul în care vrea să profeseze, citește cărți din biblioteca casei și privește documentare istorice. Iulian Gargaun ne-a povestit despre viața sa pe timp de pandemie.

Până la carantină mergeam la școală, la sala de forță, în general nu prea stăteam acasă. Intrând în izolare, totul s-a schimbat radical. S-a pierdut ieșirea în lume, ceea ce a cam închis căile de comunicare reală. Totuși, a apărut timp liber pentru muzică, pentru vizionarea serialelor pe care demult doream să le privesc. Carantina îmi permite să fiu mai aproape de familie, ceea ce s-a confirmat timp de aceste două luni. Am început să-mi văd părinții mai des și să discut mai mult cu ei.

„Carantina îmi permite să fiu mai aproape de familie”

Carantina nu are plusuri atât de multe, deoarece stând zilnic în casă se creează o viață monotonă. Te trezești, mănânci și iar te culci. Desigur, cum am remarcat anterior, am început să petrec timpul util alături de familie, am început să citesc cărți vechi din biblioteca casei, m-am informat din unele surse despre economie, finanțe și bănci. Carantina m-a schimbat spre bine. Minusul carantinei este izolarea de lume. Mi-ar plăcea să merg la sala de forță și să îmi pot petrece timpul cu prietenii.

„Carantina m-a schimbat spre bine”

În această perioadă dedic mult timp muzicii. Momentele în care cânt la chitară sunt cele mai emoționante pentru mine. Chitara mi-a fost dăruită de bunicul meu când aveam 13 ani. Acesta din păcate nu este în viață, dar a crezut în visul meu de a fi muzicant. Chitara dăruită este cheia succesului în viața mea. Eu cânt doar ceea ce îmi este mai aproape, nu orice cântec. Eu iau chitara atunci când am ceva de spus, ceva ce e pe suflet. Când îmi e greu să mă deschid cuiva, eu mă deschid chitarei prin intermediul muzicii. Ea a fost martorul la toate stările mele sufletești și mi-a fost alături în cele mai grele momente. Când cânt, mă teleportez în altă lume. Mă simt atât de liber, atât de fericit. Sunetul strunelor creează o armonie care este greu de explicat. Punând în paralel și vocea este ceva superb, ceva de nedescris. Stând acasă am învățat noi cântece, le-am repetat pe cele vechi, am scris chiar și câteva versuri, inclusiv melodia la chitară.

În legătură cu sportul, nu am pierdut speranța. Am început să mă ocup zilnic acasă, efectuând exerciții cu masa corpului meu. Sportul pentru mine a devenit o deprindere. Am început a iubi sportul de la 14-15 ani. Această ocupație mă ajută să fiu încrezut în ceea ce fac, să fiu mai puternic și să întăresc mândria. Sportul m-a schimbat complet, nu doar fizic, ci și moral. Am început să mă informez despre nutriție, antrenamente, anatomie, chimie, fizică. Să faci sport acasă nu e ca la sală, dar există și ceva interesant în asta. La sală pot folosi greutăți, aparate, ș.a. Acasă nu am din păcate acest echipament, însă nu a fost o problemă. Am utilizat masa corpului adăugând greutăți într-un rucsac și astfel mi-am menținut forma. Am început a improviza cu fel de fel de metode de antrenament și mi-a ieșit cu succes. Totul depinde de dorință. Principala mea motivație în sport este obiectivul, îmi zic că trebuie de mers tot mai sus. E simplu, ai nevoie de un scop, mai degrabă de un vis care dorești să devină realitate. Mă motivez tot timpul, iar atunci când observ rezultate în ceea ce fac, apare o dependență de a vrea mai mult. O persoană mi-a spus: „prin greutăți spre stele”, mi-a plăcut foarte mult.

„Să faci sport acasă nu e ca la sală, dar există și ceva interesant în asta”

Carantina m-a schimbat și sunt sigur că nu doar pe mine. Personal, am început a iubi cărțile, lor acordându-le mai puțină atenție în trecut. Am urmărit multe filme documentare, istorice, ce mi-au deschis ochii la viața de azi. În tot acest timp în care am stat acasă am învățat să fiu responsabil, să fiu alături de familia mea, să depun ajutor în folosul acesteia și să înțeleg unele lucruri ale vieții mature. Am învățat cum să mă descurc singur în momente grele ale omenirii. Cred că din principalele învățături este manifestarea în astfel de situații globale dificile.

Carantina ne-a prins pe toți așa cum ne-a prins: fără pregătire psihologică sau emoțională și cu multe alte neajunsuri. În această situație, indiferent de vârstă, statut social sau job, majoritatea oamenilor trăiesc și experimentează același lucru: prima carantină din viața lor. Dacă ai și tu o istorioară despre prima ta carantină, pe care ai vrea să o împarți cu cititorii noștri, nu ezita să ne scrii! Mai multe istorioare interesante, găsiți AICI!

Autoare: Cristina Duplachi