Sinceră să fiu, la început asociam carantina cu orele de istorie (foamete și deportări). Mi-am făcut această impresie din panica care a izbucnit pe net și la TV. Școli închise, izolare, carantină, toate acestea păreau desprinse dintr-un film de groază. În tot acest val de senzațional și dezinformare am început să simt și eu frica, dar în același timp încercam să fiu calmă, căci doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla mâine. Mi-am păstrat liniștea și am început să mă documentez, făcând acest lucru am înțeles că panica o creează oamenii. Am ajuns la concluzia că în această perioadă se cere să fim stăpâni pe emoțiile și acțiunile noastre.
Încerc să petrec timpul cât mai productiv. În primul rând, învăț online și mă pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Pentru mine studiile online sunt eficiente, dar în același timp îmi este greu, sunt clasa a XII-a. O parte bună din timp acord temelor pentru acasă. După o zi încărcată în care stau cu telefonul în mână pentru a îndeplini sarcinile primite, ajung seara să nu mai am puterea, dorința și rezistența de a mai face un test sau un exercițiu de recapitulare la disciplinele alese pentru examenul de bacalaureat.
În pofida acestui fapt, pot spune că îmi lipsesc foarte mult colegii, chiar și unii profesori. Mă întristează gândul că nu voi mai sta în băncile de la liceu, nu voi mai ieși la tablă și nu voi mai face șotii alături de ei. Această pandemie a confirmat faptul că între noi, colegii de clasă, mereu a fost, este și va fi o strânsă legătură de prietenie, înțelegere și sprijin reciproc. Când mă gândesc la ei mă învăluie un sentiment de nostalgie. Dacă eram acum la școală, probabil ne ocupam cu organizam ultimului sunet, pregăteam un dans și plănuiam în cele mai mici detalii balul nostru de absolvire. Aceste lucruri nu se întâmplă acum, dar nu e nimic, căci cum se termină totul, ne vom revedea, ne vom face amintiri. Adevărul este că înainte de această carantină spuneam: „Vreau mai repede să finalizez studiile la liceu”, însă acum s-au schimbat lucrurile, e diferit.
La începutul carantinei, mă plictiseam să stau în casă și o întrebam pe mama: „Ce să mai fac?”. Am primit mai multe răspunsuri, de care am ținut cont. Pe lângă studii online și pregătiri pentru examenul de bacalaureat, am început să fac sport, căci este foarte important ca în această perioadă să facem mișcare. Citesc cărți, înainte începeam una și dacă ceva nu-mi plăcea – renunțam, însă acum, am timp suficient pentru ele. Îmi place să fac notițe, iar apoi să meditez asupra lor. Am început să gătesc, pe net văd multe rețete culinare, devin curioasă și a doua zi le încerc. Pe lângă toate aceste activități, acum câteva săptămâni, părinții mi-au procurat un cățeluș, alături de care am învățat să fiu mai răbdătoare. Pentru mine #stauacasă reprezintă mai mult timp liber pentru: sport, gătit, învățat, lecturat, distrat – toate pot fi făcute acasă.
Cred că omenirea a avut nevoie de un pic de respiro pentru a reflecta puțin asupra lor, asupra comportamentului, poate chiar a trecutului, prezentului și viitorului. Cei mai răi suntem noi, oamenii. Noi am făcut să se ajungă aici și tot noi putem să ieșim de aici. Sper ca în această perioadă oamenii să nu piardă timpul, dar să lucreze asupra propriului comportament și asupra gândirii. Dacă noi vom fi mai buni, vom putea crea un viitor mai bun. Cred că avem șanse, dar e nevoie ca schimbarea să pornească de la noi. Pe mine personal, carantina m-a învățat să apreciez lucrurile pe care nu le observasem înainte. M-a învățat să am mult mai multă răbdare și să-i dau timp timpului. Mi-a oferit ocazia de a petrece mai mult timp alături de familia mea, ea fiind cea mai importantă pentru fiecare din noi. Am învățat să spun mulțumesc cerului, pământului, vieții.
Le mulțumesc cadrelor medicale pentru profesionalism, răbdare, dedicare și ajutorul acordat – ei sunt cei care țin situația sub control. Aș dori să rog oamenii să fie mai buni, mai înțelepți și mai respectuoși. Deci: iubiți, trăiți și mulțumiți pământului pentru că existați.
Carantina ne-a prins pe toți așa cum ne-a prins: fără pregătire psihologică sau emoțională și cu multe alte neajunsuri. În această situație, indiferent de vârstă, statut social sau job, majoritatea oamenilor trăiesc și experimentează același lucru: prima carantină din viața lor. Dacă ai și tu o istorioară despre prima ta carantină, pe care ai vrea să o împarți cu cititorii noștri, nu ezita să ne scrii! Mai multe istorioare interesante, găsiți AICI!
Autoare: Cristina Duplachi
COMENTARII